Audiențele măsurate pentru luni, 30 martie, arată că Pro Tv rămâne lider de piață pe indicii pentru întreaga zi, dar păstrează un avans de doar 0,8% față de Antena 1, în prime time.
La nivelul publicului urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Pro Tv înregistrează o cotă de piață de 22,4 % la nivelul întregii zile și un rating de 4,2%, față de 18,4% share și 3,5% rating, indicii măsurați pentru Antena 1. În comparație cu ziua de luni a săptămânii precedente, ambele televiziuni înregistrează ușoare scăderi ale cifrelor de audiență: Pro Tv -0,1%rtng și -0,4%share, Antena 1 – 0,3%rating și -1,5%share. Kanal D, celălalt mare jucător de pe piață reușește o creștere de 1,5% share, față de lunea trecută, ajungând la o cotă de piață de 9,5%, mult în spatele principalilor competitori.
Share, urban (18-49)
| Interval orar | Antena 1 | Pro TV | Kanal D |
| Întreaga zi | 18,4 | 22,4 | 9,5 |
| Prime Time | 23,8 | 24,6 | 9,9 |
În prime time cifrele arată o diferență de doar 0,8%, pe publicul măsurat, în favoarea Pro Tv. Pe intervalul 20:30-23:30, publicul pare să fi preferat producția Antenei 1, Asia Express-Drumul comorilor, filmului cu Angelina Jolie de la Pro Tv ( Salt). Pe acest interval, Antena 1 obține un vârf de audiență de 37,2% share (interval 22:45-23:00), în vreme ce Pro Tv are un vârf de audiență de 23,8 share(interval 22:00-22:15). Vârful de audiență în prime time, la Pro Tv, a fost atins, previzibil, în timpul Știrilor Pro Tv (38,2% share, interval 19:30-19:45).
Evoluția audienței la nivelul întregii zile, pe sferturi de oră (urban, 18-49)

Pe segmentul de public urban, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Digi24 a fost cea mai vizionată televiziune de știri, cu un share de 6,2% la nivelul întregii zile, față de 3,7% share, înregistrat de Antena 3.
Pentru publicul urban cu vârsta peste 18 ani, cel mai bun scor a fost înregistrat de Antena 3, cu un share de 8, 3% la nivelul întregii zile. Digi24, pe acest public, a înregistrat un share de 5,4%, iar România Tv 6,8%.
Cu alte cuvinte, Digi24 stă ceva mai bine la publicul comercial, dar Antena 3 adună mai mulți telespectatori, în mediul urban.

