Ne-am obișnuit

Ne-am obișnuit. Zbaterile tot mai anemice, protestele mai mult mârâite nu mai înseamnă nimic. Ne-am obișnuit.

„Ce faci?” „Mă uit la televizor, să iasă ăla. Să văd dacă avem voie să mai ieșim din casă, că voiam să…”  – e deja ceva obișnuit. Existența noastră a devenit doar o înșirurire dezordonată de azi după azi, fără viziunea vreunui mâine și făr lumina vreunui poimâine. Totul se rezumă la sumbră viețuire, într-un prelungit provizorat, care nici nu mai e provizorat, ci noua ordine.

Ni s-a cerut să ascultăm, cu supunere. Pentru că ei știu ce e de făcut. Trebuie doar să le dăm niște hălci din libertatea noastră și ne vor scoate degrabă la liman. Le-am dat nu bucăți, ci aproape tot ce mai rămăsese din libertatea noastră. Mai e puțin și se împlinesc doi ani, iar vremelnicia lipsirii de libertate s-a transformat în stare permanentă. Limanul însă nu se zărește.

Ne-am obișnuit. Ne uităm la televizor să ni se spună ce avem voie azi, ce vom avea voie mâine, care dintre noi poate ieși pe stradă, care are voie într-o prăvălie și cât de multă îngenunchiere e necesară pentru asta. Ne-am obișnuit să ni se spună când avem voie să respirăm și când trebuie să luăm aerul printr-o cârpă. Ne-am obișnuit să fim cercetați ca vitele însemnate cu fier roșu, pentru a se vedea dacă avem îngăduință pentru a fi pe lume ori ba. Ne-am obșinuit să iasă ei, ei. Să ne spună, să ne certe, să ne numere morții. Și pe un ton tot mai agresiv să ne someze să primim în trupurile noastre ce au ei de băgat acolo. E condiția unei libertăți incomplete și provizorii. Nici nu se mai mimează. Nu ni se mai promite că ceea ce se bagă în noi e un leac, pentru că vedem, zi de zi, limitele acelui leac. E pur și simplu condiția unei libertăți provizorii.

Ne-am obișnuit așa. Ne vom obișnui și cu ceva urma. Ne vom obișnui să ne obișnuim. Pentru că nu mai e vorba despre pandemie și amploarea ei, nici despre leacuri. Ci despre noi. Și ei. Azi noi suntem mulți. Ei puțini. Asta spune aritmetica. Și ne vom obișnui. Să fim noi cei puțini. Tot mai puțini. Apoi nu va mai avea cine cu ce se obișnui.