În ultimele două zile am tot fost întrebat, certat, mustrat, tras de urechi, strașnic muștruluit pentru că nu mă pronunț, nu emit măcar un oftat de grija șoșoacei naționale. Pe care – mi se explică – o persecută oculta internațională încarnată într-o șoșocuță de presă din Italia.
Ca să fie limpede: nu! N-am văzut imaginile/dezvăluirile/filmul real/șocul/adevărul/etc. despre coliziunea dintre mahalaua dâmbovițeană și cea din cizmă. Nici n-am de gând să îmi trec echipamentul ocular, neuronii prin asemenea cazne. Simplul fapt că scriu, acum, câteva rânduri pe acest subiect mă rușinează.
Șoșoacă există. Am luat notă deja despre asta. Îmi e suficient. Că există oameni care se regăsesc în ce/cum spune Șoșoacă nu e deloc suprinzător. Nici măcar dezamăgitor. Sau descurajant. E vorba, totuși, despre o țară care l-a făcut de două ori președinte pe Băsescu, i-a făcut europarlamentari pe EBA sau Becali. Și da, mai sunt și alte nații care și-au făcut poamele demnitari. Iar asta nu mă încălzește cu nimic.
Mi s-a mai explicat că „politica scrobită” a dezamăgit. Că politicienii manierați (sic!) și civilizați ne-au adus în starea de azi. Deci șoșocismul devine o etapă necesară. Politică scrobită? Politicieni manierați? Unde? Când? Asta poate funcționa cel mult ca banc. Prost. Cu cât ne-a fost mai greu, cu cât mai amară obida, cu atât mai mult am lepădat din exigențe, în căutarea grohăitorului providențial. Așa am ajuns aici. Atunci când mitocănia unora ori altora ne-a fost prea mult, am căutat ghiolbanul care să-i răpună pe mitocani. Iar când ghiolbanul a devenit insuportabil, am coborât și mai jos, căutând neamul prost perfect, capabil să scuipe mai gros decât ghiolbanul. Așa am ajuns la șoșoace. Și încă mai e loc de coborât. Dacă asta decidem. Și sunt sigur că asta vom decide.
Nu am cum comenta scandalul zilei. Pentru că nu m-a interesat. Dar pot pune întrebări.
Da, suntem umiliți, ca nație, zi de zi. Da, lumea a luat-o razna și tot ceea ce părea solid reper moral a devenit relativ – în cazul fericit- sau inacceptabil – nu de puține ori. Da, libertatea ne este pusă în discuție în fiecare zi. Da, ne apasă o sărăcie pentru care doar o mică parte din vină e a noastră. Da, e nevoie să redescoperim virtuțile patriotismului.
Nu doar admit, dar sunt gata să afirm cu toată forța aceste adevăruri. Totuși, îmi este imposibil să pricep cum, în ce condiții am ajuns să socotim că soluția pentru toate aceste probleme este ghiolbăneală, neamprostenia, mitocănia! Iar dacă există un proces rațional care poate explica asta, atunci totul devine inutil. Dacă avem de optat între lipsa libertății și șoșocizare, atunci, de fapt, nu mai avem opțiuni.
Cât despre italieni și mahalagioaica lor, aia e problema lor. Pentru care au a se rușina și pe care au a și-o rezolva. Noi le avem pe ale noastre.
P.S. Ecaterina Teodoroiu pe bancnota de 20 de lei o fi fost a doua opțiune, după… ptiu!
