România educată – un nimic colosal

Cred că orice om zdravăn la cap este de acord că avem nevoie, urgent, de schimbări majore în ceea ce este sistemul românesc de învățământ. Din acest punct de vedere, îmi imaginez, cu toții am găsit salutară inițiativa de acum câțiva ani a Președinției.

“România educată” a fost lansat ca un proiect ambițios, pentru care s-au cheltuit resurse considerabile. Nu se puteau aștepta, în mod rezonabil, soluții miraculoase, dar cu toții ne-am fi dorit ca rezultatul acestui proiect să fie un plan de lucru serios, aplicabil. Nu e cazul.

Raportul publicat de președinție nu evaluează nimic, doar repetă, pretențios, la limita ilizibilului, lucruri deja cunoscute, locuri comune și stereotipuri obosite. Raportul nu oferă nici soluții. Descrie o sumă de deziderate și un ansamblu de generoase intenții, din nou, în formulări scremute, care ar trebui să dea documentului aparența de lucrare serioasă, meșterită de niște fabuloase competențe.

Sigur, nu putem pretinde unui astfel de document limpezime stilistică și un limbaj accesibil, dar era de dorit ca acesta să fie măcar lizibil. Nu e. Totul pare o compilație neizbutită de eseuri, provenite din surse diferite și căznite să încapă laolaltă.

Cel mai bine ar fi să iluestrez cu niște citate. Se vorbește despre obiective și măsuri. Așa arată obiectivele:

• Abordarea constructivistă a învățării
Potrivit abordării constructiviste, procesul de cunoaștere nu este
unul pasiv, ci construit în mod activ de cel care învață, iar funcția de
cunoaștere este adaptivă și servește organizării unei lumi experiențiale.

• Abordarea incluzivă și orientată către viitor
Conceptele de educație pentru viitor și de incluziune au devenit
componente esențiale ale reformelor educaționale globale, în general,
și ale schimbării curriculare, în particular. Sistemele de educație și de
formare trebuie să-și consolideze eficiența și calitatea și pentru a le
oferi oamenilor abilitățile și competențele de care au nevoie pentru a
avea succes pe piața muncii.

Adică banalități rostite într-un mod aproape neinteligibil. Acum să vedem soluțiile. Adică măsurile:

O1.a. Aplicarea unui model de proiectare a curriculumului
care promovează valorile asumate de prezentul document:
echitate, integritate, stare de bine, profesionalism,
excelență, respect, flexibilitate, diversitate, transparență,
colaborare. Aceste valori au menirea de a orienta parcursul
școlar, gestionarea vieții personale (sănătatea, împlinirea
și dezvoltarea personală), de a promova un stil de viață
sustenabil, orientat spre reușită, spre cetățenia activă,
incluziunea socială, excelență și integrare pe piața muncii;
O1.b. Demersuri specifice de profesionalizare a
dezvoltatorilor de curriculum pentru toate nivelurile
de învățământ, prin formare, schimburi de experiență,
inclusiv facilitarea transferului de know-how din alte
sisteme educaționale care aplică un curriculum centrat
pe competențe. Aceste demersuri vor avea în vedere
promovarea unor aspecte insuficient valorizate/reflectate
în curriculumul național (ex. abordarea integrată, școala
deschisă către comunitate – open school, adaptare
curriculară, educație incluzivă)

Sună a treabă serioasă, nu? Cam aceasta este nota întregului document. O abundență de generalități, împachetate într-un limbaj de certă extracție forestieră, plus puzderie de fotografii cu Klaus Iohannis.

Toți elevii/studenții pot întâmpina situații dificile, la un moment dat,
în parcursul lor educațional, atât din punct de vedere academic, cât și
social (exemplu: bullying, conflicte cu cadrele didactice sau în familie
etc.). Reziliența oferă măsura capacității elevilor și a studenților de
a se adapta atunci când sunt confruntați cu astfel de situații dificile
și stresante, de a se autoapăra de potențialele efecte psihologice
negative ale experiențelor provocatoare. Reziliența presupune mai
mult decât persistarea sau continuare în ciuda dificultăților, ci, mai
degrabă, perceperea provocărilor într-o manieră pozitivă.

Dacă vi se pare că pasajul anterior e o prostie rostită cu nejustificată emfază, ei bine, nu greșiți. Așa este întregul raport. De fapt, senzația de ansamblu e că asistăm la delirul unui vorbitor motivațional venit după multe nopți de nesomn și exagerat consum de alcool.

Sincer, nu-i invidiez pe cei care vor fi siliți să lucreze cu acest raport. Pentru că, îmi imaginez, acest top de hârtie se dorește a deveni o călăuză în procesul de “reformare” a sistemului de educație.

Mai ales când:

Obiectiv 5: Educarea copiilor în spiritul protejării integrității lor fizice
și emoționale, al atenției pentru sănătate și pentru îngrijirea adecvată
a propriului corp.

…

O5.d. Implicarea mediatorilor sanitari/lucrătorilor comunitari și
reevaluarea rețelei acestora, în special în mediul rural;
O5.e. Implicarea medicilor de familie din comunități, în colaborare
cu autoritățile locale.

România educată înseamnă școală. Și respect față de școală, față de carte, față de educatori. Respect față de limba română. Adică exact lucrurile care lipsesc din prospectul livrat de comiția iohanniană. Dar asta nu contează câtă vreme..

O6.a Integrarea tematicii de management al emoțiilor și a
inteligenței emoționale în cadrul orelor de dirigenție,
prin crearea unui Ghid de intervenție adaptat contextului
pandemic și exersarea tehnicilor de respirație în cadrul
orelor de educație fizică și sport;

Depășind obstacolele impuse de limbajul scremut și ifosele pseudo-academice, putem identifica, în document, cu mari dificultăți, și o anume direcție. Dincolo de pârțurile stilistice și fâs-urile tematice, există acolo un proiect. Un proiect de fabricare a dronelor, dar nu unul de educare a unei generații alcătuită din copii normali.