joi, ianuarie 22, 2026
AcasăCNACNA: Kanal D sancționat pentru "Puterea dragostei"

CNA: Kanal D sancționat pentru “Puterea dragostei”

CNA a anunțat noi decizii de sancționare, adoptate în ședința publică de ieri, 5 august:

“Întrunit în ședința publică din data de 05.08.2020, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate și a decis să sancționeze cu somație publică postul Kanal D pentru ediția din 16.06.2020 a emisiunii „Puterea dragostei”, difuzată fără a fi respectate dispozițiile art. (18) alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. [Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00-23,00 producţii care prezintă: (…) b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen.]

În aceeași ședință, Consiliul a decis să aplice o somație publică societății QUALITY MEDIA CERT SRL Botoșani (Somax TV) pentru încălcarea prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului, conform cărora „furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) şi e)”.

Emisiunea difuzată de Kanal D și presentată de Andrei Mantea nu este la prima sancțiune. În martie și în iunie, CNA dictase alte sancțiuni constând în amenzi de 50.000, respectiv 25.000 de lei. “Puterea dragostei” este, la acest moment, cea mai sancționată emisiune a Kanal D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments