Sibiu: Cea mai mare lucrare de artă stradală din România va avea peste 500 de metri pătraţi
Arta e artă. Dacă e. Arta stradală, de cele mai multe ori, nu e. De cele mai multe ori, așa am zis, pentru că încap și excepții. Străzile sunt decorate de arhitectura deșteaptă, de monumentele autentice, de asfalt, de trotuare îngrijite și vitrine decorate cu bun-simț.
În orașele noastre, atâtea și atâtea clădiri sunt pocite de mizeria grafitti-urilor. Uitați-vă în București. Măzgălelile alea odioase au devenit atât de prezent că deja v-ați obișnuit cu ele. Ideea asta de a zugrăvi clădirile cu năzdrăvănii specaculoase vine din zone unde șandramalele văcsuite, mahalalele împopoțonate cu un strop de culoare par mai puțin sordide. Că noi, în obișnuita maimuțăreală, am ajuns să le aducem în peisajul nostru urban, e o prostie. În Sibiu, în mod special, nu era nevoie de așa ceva.
Oricum, ideea de a vorbi despre artă la hectar (cea mai mare! peste jde mii de metri pătrați!) spune ceva despre inițiatori.
PSD, plângere penală pentru racolarea de primari prin șantaj de către PNL
Mda. Au dreptate și pesedeii. Dar dacă tot sunt puși pe fapte mari, de ce nu fac și un auto-denunț, în avans, pentru perioada când le-o veni iar rândul la putere (dacă le-o mai veni).
Altfel, ce-l nemulțumește pe Ciolacu? Sunt pesediștii triști că le pleacă traseiștii? Suferă după pierderea unor asemenea grozave caractere? Sau se simte la chimir?
Atenţie!!
Orice pacient asigurat trebuie tratat, nu numai pozitivii COVID şi urgenţele!!! Plata asigurării nu s-a oprit, nu?
Orice om care plăteşte asigurările de sănătate, conform legii, are dreptul la act medical corect, în conformitate cu patologia sa! Cine, de ce şi cum îşi poate permite să spună că se tratează numai urgenţele?
Pot să nu mă topesc după doamna cu pricina, dar să spun, răspicat, că are dreptate? Apropo, ciolacii lu’ tata! Când vă mai jucați de-a plângerile penale, poate vă interesează și subiectul ăsta.
Detaliul care îl face atât de special i-a uimit pe toți. Numărul se încheie cu cinci de 8 – o cifră considerată norocoasă, deoarece cuvântul „opt” în mandarină este omonimul cuvântului „prosperitate”.
Da. Bine. Dacă ai de aruncat pe geam un sfert de milion de coco, fără să strănuți, înseamnă că deja ești norocos, prosper sau cum vrei să-i mai zici. Asta în ciuda faptului că, evident, ești prost ca zambila.
Ion Cristoiu: Cutremur pe scena politică: Traian Băsescu chiar candidează!
Poți continua să-l prețuiești pe Cristoiu pentru realizările sale gazetărești de odinioară și, în același timp, să râzi pînă te ia durerea de șale de năzbâtiile pe care le scoate, livrându-le cu ifos de analiză sau cu bâzdâc de prezicere.
Care cutremur, monșer?
Traian Băsescu a dovedit încă o dată că se simte în mulţime ca la el acasă, beatitudine din care orice om politic de forţă îşi trage energia şi voinţa de a face una dintre cele mai hulite meserii ale vremurilor noastre: Cea de politician.
Poate domnul Cristoiu o avea dreptate. Și acasă la el, Băsescu o avea montate în tavan mașini de scuipat, care funcționează non stop. Atunci e de înțeles de ce se simte în mulțime ca acasă. De petrov vorbeam.
Așa? De aia au depus moțiunea de cenzură? Și, domnu’ Orban, hai, lămuriți-ne până la capăt, de fapt vreți să le organizați. dvs., nu? Ca să… furați voi, nu? Că de aia ați ajuns la guvernare deși n-aveți nici suspiciunea de majoritate parlamentară.
Guvernul pe care îl conduc trebuie să implementeze toate măsurile din programul de relansare economică și investiții, guvernul pregătește toate documentele pentru absorbția celor 80 de miliarde de euro care vor fi alocați României.
Aia era! Cine împarte francu’! Ptiu, că era să-l iau în serios.
Hai s-o lămurim și pe asta cu mult pomeniții 80 de miliarde de euro. Primo, e vorba doar de vreo 63 de miliarde, restul sunt credite. Secundo, pentru aceeași perioadă, deștepții noștri s-au angajat să livreze o contribuție de 20 de miliarde la bugetul UE. Facem socotelile?
A, da. Și scoatem și subvențiile agricole din socoteli, că alea era din altă căprărie, cu alt rost și erau deja negociate de Daia.
Și, aproposu de subiectul ăsta:
Mai întâi trebuie să-i felicit pe cei de la Ziarul Financiar pentru titlul de mai sus. Un model de concizie, așa cum trebuie să fie un titlu.
Apoi, revenim la subiectul anterior, la banii ăia pe care o să ni-i țârâie UE vreme de vreo opt ani, ne uităm la cifre și descoperim că nu iese. Bugetul UE cu totul nu ne-ar ajung la halul în care guvernează Orban & Cîțu.
Cum zicea Orban? Că el implementează chestii? Ne-a luat gaia!

