Conform tbivision.com, thrillerul „Inseparabilii” / „Dead Ringers” din anul 1988, regizat de David Cronenberg, va sta la baza unui serial care va fi difuzat de platforma Amazon și care o va avea în prim-plan pe Rachel Weisz, actrița în vârstă de 50 de ani, care va fi și producător executiv.
Lungmetrajul din 1988 spunea povestea a doi medici ginecologi, gemeni ( ambii interpretați de Jeremy Irons, în dublu rol ) care deși erau identici din punct de vedere fizic, aveau foarte multe diferențe în ceea ce privea temperamentul.
Asemănarea izbitoare dintre ei le oferea amândurora prilejul să profite unul de pe urma celuilalt, obținând atât „avantaje profesionale”, dar și reușind să aibă „relații cu aceleași femei, care nu bănuiau că au doi bărbați în viețile lor”.
De această dată, Rachel Wiesz va repeta experiența lui Jeremy Irons, interpretând două surori gemene care sunt medici și care, asemenea protagoniștilor filmului regizat de David Cronenberg, împart totul: „droguri, amanți, dar și dorința de-a moderniza domeniul în care lucrează, cu orice risc”.
Annapurna Television și studiourile Amazon vor fi producătorii serialului al cărui scenariu a fost scris de către Alice Birch, care este cunoscută pentru scenariile „Lady Macbeth”, „Succesiunea”, „Normal People” și la adresa căreia actrița Rachel Weisza a avut cuvinte de laudă: „Sunt norocoasă că am parteneri de elită în acest proiect și sunt nerăbdătoare să lucrez cu Alice Birch, un talent de excepție.”
Albert Cheng, unul dintre liderii studiourilor Amazon, a spus despre Rachel Weisz: „Este o actriță desăvârșită, va cuceri publicul cu interpretarea acestor surori perverse și fără scrupule. Serialul va aduce în prezent ceea ce filmul „Dead Ringers” a explorat la vremea sa: partea întunecată a medicinei, comportamentul obsesiv și meditația asupra condiției umane.”

