AcasăȘTIRIMinisterul Transporturilor, dezbatere despre 5G

Ministerul Transporturilor, dezbatere despre 5G

Luni, 24 august 2020, de la ora 10.00, va avea loc o ședință publică (videoconferință) în cadrul căreia Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor va dezbate proiectul de lege care reglementează rețelele 5G.

Următoarele puncte vor fi incluse pe ordinea de zi a ședinței: prezentarea proiectului de act normativ; prezentarea și discutarea observațiilor și propunerilor referitoare la proiectul de act normativ, iar cei care doresc să participe trebuie să completeze un formular până luni, 24 august 2020, de la ora 08.00.

Proiectul de lege a apărut în urma întâlnirii de la Washington dintre președinții Donald Trump și Klaus Iohannis, în urma căreia a fost încheiat între România Statele Unite ale Americii Memorandumul care a fost semnat la data de 20 august 2019.

Scopul memorandumurilor pe care Statele Unite ale Americii le-au încheiat cu mai multe state din Europa în ultima vreme este „limitarea sau blocarea prezenței companiilor chineze în infrastructura 5G”.

Printre cei mai acerbi critici ai proiectului de lege se numără reprezentanții Huawei, care atrag atenția asupra „grabei cu care se încearcă promulgarea legii, dar și asupra lipsei criteriilor tehnice din legislație”, susținând că „proiectul de lege a apărut înainte de decizia Uniunii Europene în privința producătorilor care vor fi implicați în construirea rețelelor 5G”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments