Republicanul Ken Buck susține Raportul Antitrust al Camerei reprezentanților Statelor Unite ale Americii care vizează companiile Big Tech, precum Amazon.com Inc, Apple Inc, Facebook Inc și Alphabet Inc, proprietarul Google, potrivit Reuters.
Buck a precizat că aceste companii realizează „achiziții ucigașe pentru concurență”, încercând să prindă clienții și utilizatorii în ghearele lor.
Republicanul a cerut „delimitarea unei linii unice de activitate”, doar că un asemenea lucru nu pare realizabil, întrucât Facebook deține Instagram și WhatsApp, iar „întreprinderile furnizorului de motoare de căutare Google includ YouTube și Android”. De asemenea, compania al cărei acționar majoritar este Jeff Bezos „operează o unitate masivă de cloud computing”.
Buck a transmis printr-un mesaj scris: „Această propunere este o chemare pentru a sparge firmele Big Tech. Nu suntem de acord cu abordarea majorității.”
Deși mesajul a fost transmis pe ton categoric, deocamdată nu se cunoaște numărul republicanilor care își vor manifesta susținerea față de proiect.
În mesajul lui Buck, este făcută următoarea precizare: „Raportul oferă o privire asupra modului în care Apple, Amazon, Google și Facebook și-au folosit puterea pentru a controla modul în care vedem și înțelegem lumea.”
Republicanul și-a exprimat nemulțumirea cu privirea la neintroducerea în raportul antritrust a acuzațiilor „conform cărora unele platforme au încercat să înăbușe vocile conservatoare”.

