Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu au avut de înfruntat, ieri seară, o serioasă concurență din partea celor două producții de la Pro Tv: Las Fierbinți și Ferma.
Las Fierbinți a adunat, aseară, peste 2,1 milioane de telespectatori, ceea ce a făcut din Pro Tv lider de audiență pe național. Pe publicul urban și cel comercial, Antena 1 a fost lider clar.
Las Fierbinți a fost cel mai vizionat program, ieri seară, pe intervalul său (20:30 21:30), pe toate categoriile de public.
În competiția cu Ferma, de la Pro Tv, Chefii la cuțite s-au impus foarte clar, pe toate categoriile de public.
Pe național, Pro Tv a realizat o medie de 1,37 milioane de telespectatori, pe intervalul în care s-a aflat în competiție cu Chefii la cuțite. Media Antenei 1 a fost de 1,31 milioane de telespectatori, iar Kanal D a ocupat cea de a treia poziție cu 1,22 milioane de telespectatori.
Pe urban, unde Las Fierbinți a bătut Chefii la cuțite, pentru întregul interval, Chefii au adus Antenei 1 poziția de lider cu 744.000 de telespectatori. Pro Tv a realizat o medie de 624.000, iar Kanal D una de 592.000 de telespectatori.
Și pe comercial Las Fierbinți a fost cel mai urmărit program al serii, dar Chefii la cuțite s-au impus clar în competiția cu Ferma, aducând, din nou, poziția de lider pentru Antena 1. Kanal D și-a păstrat cea de a treia poziție, iar Digi Sport 1 și Prima Tv au ocupat pozițiile patru și cinci.
Așa cum am mai notat, Prima Tv crește și începe să devină un jucător din ce în ce mai demn de luat în seamă, după schimbarea de acționariat.
Share %
| Post | Național | Urban | Comercial |
| Pro Tv | 17,7 | 15,4 | 21,9 |
| Antena 1 | 16,9 | 17,8 | 23,9 |
| Kanal D | 15,8 | 14,2 | 10 |

