joi, octombrie 23, 2025
AcasăINTERNET & TECHApple, aproape de un parteneriat cu Hyundai

Apple, aproape de un parteneriat cu Hyundai

Ambițiile gigantului Apple în industria auto se dovedesc a nu fi rezultatul unor impulsuri de moment, ci al unor planuri pe termen lung, compania aflându-se acum în negocieri cu Hyundai Motor Co din Coreea de Sud pentru a realiza o mașină electrică automată care să funcționeze cu baterii create în propriile fabrici.

Apple speră ca bateriile să fie produse la scară largă începând cu anul 2024. Potrivit unor declarații făcute de către reprezentanți ai iPhone și Hyundai pentru Korea Economic Daily TV, cele două companii ar vrea ca parteneriatul lor să se întindă într-o primă fază până în anul 2027.

Într-un comunicat transmis de Hyundai sunt scrise următoarele: „Apple și Hyundai sunt în discuții, dar, deoarece acestea sunt în faza incipientă, încă nu s-a decis nimic.”

Nu cu mult timp în urmă, într-un alt comunicat emis de aceeași companie, se făcea referire la un plan similar, doar că se vorbea despre „diverse companii”, fără a fi dezvăluit numele vreuneia.

Deși Elon Musk s-a declarat sceptic în ceea ce privește un posibil succes al Apple în industria auto, se pare că specialiștii găsesc în gigantul din Cupertino un rival important pentru Tesla.

Analiștii Wedbush au declarat: „Continuăm să credem cu tărie că Apple anunță în cele din urmă un parteneriat strategic în 2021, care pune bazele pentru a intra într-un domeniu aflat în plină expansiune.”

Jeong Yun-woo, fost designer la Hyundai și profesor la UNIST din Coreea de Sud, a spus, referindu-se la raportul calitate-preț: „Externalizarea producției auto de către Apple către Hyundai are sens, deoarece (firma coreeană) este cunoscută pentru calitate.”

Yun-woo a adăugat: „Dar nu sunt sigur dacă este o strategie bună pentru producătorii de automobile, deoarece producătorii se confruntă cu riscuri de a pierde controlul în fața firmelor de tehnologie.”

În completarea acestuia, Kevin Yoo, analist al eBEST Investment & Securities, a spus: „Apple ar putea vedea Hyundai ca pe un partener ideal, deoarece atunci când vine vorba de producătorii de automobile americani vechi, toți au o uniune puternică, pe care Apple dorește să o evite.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments