În Coreea de Sud, printre restricțiile considerate necesare acestei lungi perioade care stă sub semnul pandemiei, stațiunile de schi au fost închise, dar numărul crescut al săniilor vândute de cum zăpada s-a așternut în abundență în regiune demonstrează că nicio măsură de combatere a răspândirii virusului nu poate sta în calea naturii, care dorește ca oamenii să se bucure de anotimpul rece.
Locurile care au căpătat denumirea oficială de pârtii datorită amenajărilor speciale au fost cu ușurință înlocuite de pantele din apropierea caselor, acoperite cu îndeajuns de multă zăpadă încât să permită săniilor să fie întrebuințate așa cum se cuvine.
Potrivit declarațiilor reprezentanților lanțurilor comerciale E-Mart, stocurile cu sănii din plastic au fost rapid epuizate, în șase zile fiind achiziționate mai mult de două mii, ceea ce statisticile arată că reprezintă o creștere triplă a vânzărilor din 2020.
Firma concurentă E-Mart, Lotte Mart, a semnalat o creștere de șase ori față de anul în care a fost declarată pandemia.
Parcul Olimpic din Seul, deși nu servește niciunei activități oficiale din cauza noului coronavirus, este ocupat de copiii care, deși nu dispun de sănii, se dau la vale pe pături cu la fel de mare bucurie precum a celor care stau așezați pe scândurile sub care alunecă „tălpile lucioase”.
Joe Choong-hyun, tată a doi băieți, a spus: „Am încercat să cumpărăm sănii, dar nu am găsit niciuna, așa că am adus aceste covorașe ca înlocuitori. Este minunat că cei mici de pot bucura de săniuș și că avem un loc aproape de casă care înlocuiește pârtiile.”
Dorința de a se juca în aer liber a fost într-atât de mare pentru copiii din Seul încât nici ei și nici părinții nu au fost intimidați de temperatura care a ajuns la minus 18,6 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură înregistrată în ultimii 35 de ani.
O fetiță în vârstă de 11 ani pe nume Kim Ha-jin a spus înainte de a porni într-o scurtă călătorie pe o pantă mică: „Mă bucur că zăpada este bună pentru a face mulți oameni de zăpadă și pentru a ne lupta cu bulgări.”
Rețeaua socială Twitter a servit drept loc de promovare a bucuriei oamenilor, înregistrând un număr mare de distribuiri pentru o fotografie în care un bărbat practica snowboarding-ul pe o stradă din Seul. Același bărbat, filmat în timp ce se dădea cu placa, a adunat pe YouTube peste 43.000 de vizualizări.