În cadrul unei ședințe de urgență, membrii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și-au desemnat noul președinte. Evenimentul s-a derulat în urma decesului neașteptat al fostului președinte, Sorin Stanciu, care a încetat din viață la data de 7 septembrie. Sorin Stanciu a fost unul dintre profesioniștii presei românești, un jurnalist care a militat încă din anii ‘90 pentru formarea presei libere, verticale și pentru demnitatea jurnalistului.
În urma propunerilor, membrii Consiliului Director au decis în unanimitate ca jurnalistul Dan Constantin să preia prerogativele de președinte, conform statutului UZPR.
Dan Constantin are o experință de peste 5 decenii în presă, fiind una dintre vocile respectate în media autohtonă. Prin activitatea sa, Dan Constantin a contribuit la dezvoltarea unor publicații prestigioase precum, „Libertatea” sau „Jurnalul Național”, s-a implicat și a susținut evoluția publicațiilor media online, a lăsat o amprentă de profesionalism și obiectivitate prin editorialele publicate în domeniul economic și politic („Capital”, „Săptămâna financiară”, „Economistul”) dar și prin analizele și perspectivele prezentate în cadrul a numeroase dezbateri de radio și televiziune. În anul 2000 a obținut Premiul Național de Jurnalism „Pamfil Șeicaru”, iar în anul 2018 a fost distins de către UZPR pentru cei 50 de ani de activitate jurnalistică.
În cadrul ședinței Consiliul Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România votat în unanimitate pentru ca mandatul votat în ultima Adunaree Generală a UZPR să se deruleze până la capăt. Dan Constantin a mulțumit colegilor pentru susținere și a precizat că în continuare Uniunea va respecta programul aprobat în cadrul Adunării Generale din 2024. „ În ceea ce privește prioritățile, acestea sunt legătura cu filialele, precum și atragerea de noi membri din rândul jurnaliștilor activi. Avem, de asemenea, în derulare, acțiuni care trebuie să continue. Toată activitatea noastră se va desfășura și pe mai departe în conformitate cu Statutul în vigoare”, a adăugat Dan Constantin. Următoarea ședință a Consiliului Director al UZPR va avea loc pe 3 octombrie.

