După 4 ani de detenție, pentru că a mediatizat efectele pandemiei de Covid -19 din Wuhan, jurnalista chineză Zhang Zhan a fost condamnată de către Tribunalul Popular din Noua Zone Pudong din Shanghai, pentru dezvăluirile sale privind încălcările drepturilor omului comise de regimul chinez.
În mai 2020 Zhan a fost arestată și condamnată pentru postările sale pe rețelele de socializare care făceau publice realitățile pandemiei și atitudinea autorităților din Wuhan (primele relatări despre Covid – 19, la acel moment), precizează agenția Reuters, citată de news.ro.
În perioada petrecută în închisoare jurnalista a fost maltratată, a intrat în greva foamei pentru a protesta, fiind hrănită cu forța de către angajații închisorii (prin intermediul unui tub nazal) și lăsată încătușată zile întregi, precizează organizația „Reporteri Fără Frontiere”.
Eliberată în mai 2024, jurnalista a fost arestată din nou, după doar trei luni, în urma acuzațiilor formulate de procurori privind „instigare la certuri și provocare de tulburări”, o infracțiune frecvent folosită de regimul chinez pentru a viza jurnaliștii independenți. După procesul de săptămâna trecută, în care acuzațiile au fost catalogate de către fosta avocată a jurnalistei, Ren Quanniu, drept nefondate, reprezentând doar o formă de persecuție pentru activitatea ei jurnalistică, Zhang Zhan (42 ani) a fost condamnată din nou, la o pedeapsă de 4 ani de închisoare.
Organizația „Reporteri Fără Frontiere” a semnalat public persecuția jurnalistei chineze și au cerut de urgență comunității diplomatice internaționale să facă demersuri pentru eliberarea ei din închisoare și pentru a-i asigura protecția.
Conform datelor RFF, China are cel mai mare număr de jurnaliști și apărători ai libertății de exprimare încarcerați, înregistrând în prezent cel puțin 123 de jurnaliști aflați în spatele gratiilor, statul chinez fiind plasat pe locul 178 din 180 de țări și teritorii în Indicele Mondial al Libertății Presei RFF în 2025.

