Speța:
În luna aprilie, chiar înaintea Sărbătorii Învierii, Digi 24 difuzează o știre despre un călugăr care ar fi instigat (termenul folosit de către Digi 24) oamenii să participe la slujba de înviere în biserici. Călugărul respectiv, descris drept influencer în știre, și-ar fi exprimat speranța că autoritățile vor permite oamenilor să meargă la biserică pentru slujba de înviere, acest mesaj fiind cel care a stat la originea “știrii” Digi 24.
CNA:
somație publică postului Digi 24, pentru că la difuzarea unor emisiuni de știri și dezbateri din data de 13.04.2020 în cadrul cărora a fost transmisă știrea având ca titluri „Preotul-influencer sfidează regulile pandemiei; Călugăr-influencer cheamă oamenii la Biserică”, radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 40 alin. (2) și ale art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului.
Motivație:
CNA a reproșat prezentarea cu rea credință a informației și lipsa precizărilor necesare din partea celui pomenit în știre.
Radu Herjeu, membru al CNA:
„Omul a spus că el speră ca Dumnezeu să dea autorităților ideea să permită oamenilor să meargă la Biserică măcar o oră. Asta nu e instigare. Să spui fără să prezentanți nicio secundă… În niciunul dintre materiale nu a fost prezentată postarea părintelui respectiv. N-ați dat citatul din el. Dacă l-ați fi dat, ar fi văzut toată lumea ce zice el.
De ce ați discutat atât de mult despre o postare fără să o prezentați?
Din punctul meu de vedere informația nici nu a fost corectă și nici nu a fost prezentată cu bună-credință”
Temei legal:
Codul de reglementare a conținutului audiovizual
Art. 40 (2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt;
Art. 64 – (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (…) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă;

