35 de regizori români, peste 20 de asociații ale oamenilor din cinematografia noastră și mai bine de 230 de case de producții sau companii implicate în ceea ce este cinematografia de la noi au lansat un apel către președintele României și către Guvern.
Stimate Domnule Preşedinte Klaus Iohannis,
Cinematografia românească, este de aproape 20 de ani vârful de lance al reprezentării produselor româneşti de calitate la nivel internaţional. În această perioadă de cumpănă pe care o parcurgem, cineaştii români doresc să participe la programul de reconstrucţie a României pe care l-aţi lansat şi să îşi reia activitatea cât mai curând, în condiţii de siguranţă şi protecţie, dar au nevoie de sprijin pentru aceasta atît logistic cît şi financiar.
Cinematografia este unul dintre domeniile cele mai afectate de situaţia actuală, aflându-se într-o situaţie similară cu domeniul HoReCa, respectiv nu poate produce şi nu poate vinde produsele sale, în timp ce, mai mult ca oricând, este evidentă nevoia de astfel de produse culturale.
Urmând exemplul colegilor din Franţa care au lansat către Preşedintele Macron apelul de instituire a Stării de Urgenţă Culturală, un număr de aproape 20 de asociaţii din domeniu, între care menţionăm Uniunea Cineaştilor din România, Asociaţia Noului Cinema Românesc, Asociaţia Română a Femeilor din Cinema, Asociaţia Profesioniştilor Din Noile Media Şi Industriile Creative, Asociaţia Documentor, alături de 35 dintre cei mai apreciaţi regizori români cum sunt Anca Damian, Adina Pintilie, Stere Gulea, Cristi Puiu, Radu Jude, Alexandru Solomon, Bogdan Mureşanu, Adrian Sitaru, Cătălin Mitulescu, Alex Nanau şi de 230 de companii de producţie şi servicii cinematografice propun Guvernului României un set de măsuri economice rapide şi uşor de implementat care să permită relansarea imediată a sectorului cinematografic.
Vă transmitem anexat propunerile noastre şi vă solicităm să ne susţineţi în demersul nostru de a continua, la aceleaşi standarde de calitate, realizarea de produse culturale româneşti şi internaţionale care să reprezinte cultura şi identitatea naţională şi să contribuie la funcţionarea mecanismului economic românesc cât mai eficient.
Cu cele mai bune gânduri şi în speranţa că veţi fi alături de noi,
în numele semnatarilor prezentului demers,
Ada Solomon, Iuliana Tarnoveţchi, Oana Praţa
Domnului Ludovic Orban, Prim-Ministru
Doamnei Raluca Turcan, Vice-Prim-Ministru
Domnului Florin Cîţu, Ministru al Finanţelor Publice
Domnului Virgil Popescu, Ministru al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri
Domnului Bogdan Gheorghiu, Ministru al Culturii
REFERITOR: Susţinerea cinematografiei în context economic
Stimate Domnule Prim-Ministru, Stimată Doamnă Vice-Prim-Ministru, Stimaţi Domni Miniştri,
În proiectul de reconstrucţie şi relansare economică a României, Preşedintele Klaus Iohannis vorbeşte despre importanţa produselor româneşti de calitate şi despre creşterea investiţiilor publice în infrastructura economică. Avem nevoie la acest moment să lansăm o Stare de Urgenţă Culturală, cum bine spune Isabelle Adjani într-o scrisoare adresată Preşedintelui Macron, avem nevoie să putem produce conţinut naţional şi european pentru a menţine vii cultura, identitatea şi industria cinematografică româneşti.
România este recunoscută internaţional ca generator de produse cinematografice autohtone de calitate şi pentru excepţionalele produse audiovizuale cu participare românească realizate prin cooperare internaţională. Având în vedere contextul actual, deşi criza din cinematografie poate că nu este la fel evidentă ca cea din domeniul turismului, în realitate cele două sectoare se află în situaţii similare.
Domeniul cinematografic este nu doar un domeniu cultural, ci este şi o ramură economică care nu poate produce şi care nu poate vinde în perioada actuală şi nici în viitorul apropiat. Lipsa cronică de date în administraţia românească face ca, încă o dată, să nu putem dimensiona şi aprecia impactul crizei în care ne aflăm la justa amploare şi nici să putem poziţiona sectorul cinematografic corect în peisaj.
Încercăm să configurăm totuşi o imagine pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică, astfel în anul 2017, 23.653 de întreprinderi din sectorul Hoteluri şi Restaurante generau o cifră de afaceri de apx. 11 miliarde de lei, în timp ce 7.253 din domeniul „Spectacole, activităţi culturale şi recreative şi Producţie, post-producţie, distribuţie şi exploatare cinematografică” generau o cifră de afaceri de apx. 8 miliarde de lei.
Rezultă de aici că operatorii din acest sector sunt de aproape 2,4 ori mai productivi decât cei din industria HoReCa (dacă ne referim strict la domeniul cinematografic indicele acesta devine de 1,6, dar tot este evident un sector mult mai productiv). Un sondaj minimal realizat în sector pe un eşantion de 180 de întreprinderi din domeniu arată că peste 60% dintre respondenţi consideră că activitatea lor va scădea cu peste 50% în perioada următoare, peste 85% consideră ca va fi nevoie de o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani pentru revenirea la nivelul actual, iar peste 65% consideră că sprijinul cel mai important pentru sector sunt schemele de ajutor de stat şi finanţările nerambursabile pentru perioada actuală şi perioada imediat următoare.
Astfel, pentru evitarea prăbuşirii sectorului cinematografic în perioada următoare, vă atragem atenţia asupra a trei direcţii de acţiune uşor de implementat şi cu un impact puternic pe termen lung.
Măsuri solicitate:
1. Schema de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice
Implementată mult mai târziu decât în majoritatea ţărilor europene, schema de ajutor de stat pentru cinematografie (cash rebate) a reprezentat în scurta sa perioadă de funcţionare cel mai important catalizator pentru funcţionarea mecanismului complex al producţiei cinematografice, cu un rol crucial în ridicarea nivelului de competitivitate al sectorului atât regional, cât şi internaţional.
Repornirea imediată a schemei de ajutor de stat va asigura nu numai funcţionarea unui mare număr de companii româneşti şi ocuparea forţei de muncă din domeniu, dar şi un foarte important semnal de normalitate şi mai ales de încredere atât faţă de partenerii externi, cât şi faţă de breaslă.
Având în vedere că acest extrem de util instrument este practic blocat din luna noiembrie 2019 (iniţial, argumentat de epuizarea fondurilor, apoi prin procedura de preluare şi implementare în cadrul MEEMA prin art.XXVII din OG1/2020), iar semnalele de repornire ale acesteia fiind încă foarte firave, vă solicităm de urgenţă următoarele:
– asigurarea continuităţii funcţionării schemei de ajutor de stat, conform normelor şi regulamentului în vigoare, inclusiv pentru proiectele depuse către finalul anului 2019 şi a căror analiză nu a fost finalizată;
– rambursarea până la 15 iunie 2020 a cheltuielilor făcute în cadrul schemei şi pentru care au fost depuse cererile de plată şi auditul aferent;
– alocarea de urgenţă a bugetului de 50 milioane euro pentru 2020 şi lansarea apelului de proiecte pentru 2020 până cel târziu la data de 15 iunie.
– revizuirea normelor de aplicare ale schemei de ajutor de stat numai prin consultare directă cu beneficiarii, pe baza disfuncţionalităţilor remarcate pe parcursul aplicării acesteia, şi digitalizarea procesului de analiză şi raportare al schemei;
– adoptarea de urgenţă a HG pentru prelungirea Schemei de ajutor de stat pentru industria cinematografică pentru o perioadă de trei ani cu alocarea bugetului anual de 50 de milioane euro cu posibilitatea suplimentării bugetului alocat în funcţie de rezultate.
2. Fond de sprijin pentru acoperirea cheltuielilor aferente măsurilor de protecţie pentru filmări
Pentru a putea funcţiona în perioada următoare în condiţiile extrem de specifice ale domeniului, este necesară elaborarea unui manual general de bune practici în ceea ce priveşte protecţia echipelor de filmare, pe baza materialelor deja existente în alte state, în cooperare cu breasla şi cu consultarea specialiştilor din cadrul Institutului de Sănătate Publică (avem în lucru un asemenea produs, pe care îl putem propune spre adoptare în cursul săptămânii viitoare).
Alocarea unui Fond de protecţie şi prevenţie din bugetul de stat sau din fondurile europene alocate României pentru combaterea efectelor pandemiei, gestionat de către Centrul Naţional al Cinematografiei, având în vedere că implementarea măsurilor de prevenţie este foarte costisitoare (un calcul sumar realizat pentru un film cu o echipă de apx 50 persoane, cu 30 de zile de filmare, la preţurile actuale ale pieţei locale pentru echipamente şi materiale, se ridică la peste 250.000 lei).
Acest fond va fi destinat în principal producţiilor româneşti sau cu participare românească, care se filmează în România, şi se va acorda pe baza cererilor producătorilor însoţite de programul de filmare, lista locaţiilor şi devizul de cheltuieli aferente măsurilor de protecţie, elaborat în conformitate cu manualul de bune practici menţionat mai sus.
Pe baza informaţiilor avute la acest moment, estimăm că o alocare de 5.000.000 lei pentru acest Fond de protecţie şi prevenţie ar acoperi necesarul pentru producţiile acestui an.
Pentru atragerea producţiilor străine în România, având în vedere că nici o societate de asigurări din lume nu asigură în acest moment producţiile cinematografice faţă de apariţia unui caz de îmbolnăvire în echipă, ceea ce presupune oprirea filmărilor pentru 14 zile şi generează considerabile costurile suplimentare de producţie, propunem de asemenea crearea unui Fond de asigurare de rezervă, gestionat de către MEEMA, în cadrul departamentului care se ocupă de schema de ajutor de stat, care să fie gestionat în cooperare cu un operator de asigurări de evenimente şi filmări internaţionale (vă putem pune în legătură cu societăţi de asigurări internaţionale care operează şi în România şi care au în portofoliu produse de asigurare specifice sectorului).
Acest fond ar trebui să fie disponibil pentru proiecte româneşti şi pentru proiecte străine care se filmeză în România ca Fond de asigurare de rezervă, iar producţiile vor trebui să se înscrie pentru eventuala accesare a acestuia, cu elementele obişnuite solicitate de către asigurători, cât şi cu asumarea implementării măsurilor de protecţie din Manualul de bune practici şi cu plata unei taxe de procesare a cererii.
Estimăm că dimensiunea unui asemenea fond ar trebui să se situeze în jurul valorii de 10.000.000 lei şi sperăm că nu va fi necesară deblocarea acestuia pentru nici o producţie desfăşurată în România.
Crearea unui astfel de produs ar fi o iniţiativă unică şi ar situa România în prim-plan pentru marile producţii internaţionale, desigur, în tandem cu schema de ajutor de stat pentru cinematografie.
3. Contribuţia marilor furnizorii de servicii video la cerere şi a platformelor de partajare a materialelor video la Fondul Cinematografic
Furnizorii de servicii video la cerere (VoD) şi platformele de partajare a materialelor video au nevoie de conţinut cu atât mai mult în contextul noilor reglementări europene ce presupun o obligaţie de minim 30% conţinut european şi naţional, acest conţinut trebuie produs şi este vital să putem genera acest conţinut naţional, să putem produce filme în continuare şi asigurăm prezenţa produselor locale în mediul on-line, dar în acelaşi timp considerăm că cei care sunt beneficiarii acestui conţinut trebuie să contribuie la generarea lui, aşa cum se întâmplă în întreaga Europă şi cum, de altfel, este construit întreg sistemul de finanţare din Fondul Cinematografic.
În acest sens, propunem ca furnizorii de servicii video la cerere şi platformele de partajare a materialelor video care obţin venituri din România şi nu au sediul în România să contribuie cu o cotă de minim 2% din veniturile din România la Fondul Cinematografic sau prin contribuţie directă la finanţarea produselor locale susţinute şi de CNC, până la concurenţa cotei de 2%, această măsură fiind în consonanţă şi cu Directiva Europeană 1808/2018. Accentuăm faptul că operatorii care activează în România şi asigură dezvoltarea reţelelor de distribuţie on-line locale şi regionale, nu vor avea această obligaţie. (avem în pregătire o formulare a propunerii legislative pe care v-o putem pune la dispoziţie).
De asemenea, în special în această perioadă, o importantă sursă de venit pentru artiştii interpreţi, compozitori, regizori, scenarişti etc. o constituie drepturile conexe, colectate de către organismele de gestiune colectivă şi, în relaţie cu creşterea consumului de conţinut on-line, este imperativ necesară revizuirea legii drepturilor de autor şi elaborarea instrumentelor legislative care să permită colectarea imediată a drepturilor conexe ale artiştilor din difuzările on-line/streaming.
Atât pentru implementarea acestor instrumente, cât şi pentru atragerea producţiilor marilor operatori de streaming în România, considerăm că este esenţială crearea unui Departament/Comisie de film care ar putea funcţiona cu buget separat alocat din bugetul de stat fie în cadrul Centrului Naţional al Cinematografiei, fie în cadrul MEEMA – Serviciul Marketing şi Relaţii Europene sau chiar în parteneriat între cele două instituţii, şi care să lanseze imediat întâlniri şi discuţii cu cei mai importanţi operatori din domeniu (Netflix, HBO, Amazon etc.) pentru dezvoltarea şi buna desfăşurare a relaţiilor atât în zona producţiei de conţinut original local, cât şi în zona prestărilor de servicii şi nu în ultimul rând a consumului acestor servicii în România. Coordonarea acestui Departament/ Comisie de film de către un profesionist român cu expertiză în domeniul cinematografic la nivelul relaţiilor internaţionale, atât din punct de vedere diplomatic, cât şi economic, este imperativ necesară.
Digitalizarea şi colectarea de date
Nu în ultimul rând, procesul de modernizare şi digitalizare a administraţiei, care reprezintă o prioritate pentru întreaga economie românescă, are o importanţă deosebită în domeniul nostru în care lucrurile se petrec încă într-un sistem dintr-o cu totul altă epocă. Având în vedere modul de funcţionare a sectorului, relaţiile internaţionale implicate, aplicaţiile şi raportările aferente proiectelor cinematografice, este esenţială componenta majoritar digitală de funcţionare la nivel de relaţii ale breslei cu administraţia, respectiv cu instituţii cum sunt: ANAF, ONRC, ITM, Direcţii locale de taxe şi impozite, CNC, MEEMA etc.
Această relaţionare digitală va ajuta nu doar la flexibilizarea relaţiilor, ci şi la capacitatea de a stoca date şi a avea dimensiunea sectorului cinematografic şi al actanţilor locali din toate sub-sectoarele acestuia, a nevoilor şi a contribuţiilor acestora la economia naţională.
Cu speranţa că veţi fi alături de noi în eforturile de repornire şi reconstrucţie cât mai rapidă a sectorului cinematografic prin implementarea cu prioritate a solicitărilor de mai sus,
Vă mulţumim anticipat şi vă stăm la dispoziţie pentru orice informaţii sau precizări consideraţi necesare din partea noastră,
Cu cele mai bune gânduri,
1. UNIUNEA CINEAŞTILOR DIN ROMÂNIA, Preşedinte Laurenţiu Damian 2. ASOCIAŢIA NOULUI CINEMA ROMÂNESC 3. ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A FEMEILOR DIN CINEMA 4. ASOCIAŢIA ANIMEST, Preşedinte Helga Fodorean 5. ASOCIAŢIA PROFESIONIŞTILOR DIN POST-PRODUCŢIA DE FILM, Preşedinte Cătălin Cristuţiu 6. ROMANIAN SOCIETY OF CINEMATOGRAPHERS, Preşedinte Alex Sterian 7. ASOCIAŢIA PROFESIONIŞTILOR DIN NOILE MEDIA ŞI INDUSTRIILE CREATIVE, Preşedinte Rareş Abraham 8. ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE A FILMULUI ROMÂNESC, Laura Muşat 9. ASOCIAŢIA DOCUMENTOR, Călin Meda 10. ASOCIAŢIA FESTIVALUL DE FILM TRANSILVANIA, Cristian Hordilă 11. ASOCIAŢIA FILM MONITOR, Alexander Nanau 12. ASOCIAŢIA STOP CADRU, Cătălina Simion-Călin 13. ASOCIAŢIA FAMart, Miruna Berescu 14. FUNDAŢIA ARTE VIZUALE, Vivi Drăgan Vasile 15. ASOCIAŢIA GRAPHIS122, Ana Drăghici 16. ASOCIAŢIA ARTBURG, Laura Căpăţână 17. ASOCIAŢIA DIRECTORILOR DE CASTING DIN ROMÂNIA 18. FACULTATEA DE TEATRU ŞI FILM UBB, Conf. dr. Ioan Pop-Curşeu, Dan Curean Operatori Economici 19. ALIEN FILMS ENTERTAINMENT, Iuliana Tarnoveţchi şi Oana Praţa 20. HI FILM PRODUCTIONS, Ada Solomon 21. APARTE FILM, Anca Damian 22. microFILM, Carla Fotea 23. CHAINSAW EUROPE STUDIO, Viorel Chesaru şi Dan Drăghicescu 24. DAKINO PRODUCTION, Dan Chişu 25. ASOCIEREA STUDIOURILE BUFTEA, Cătălin-Adrian Cruceanu 26. RAZA STUDIO, Alex Dragomir 27. ICON FILMS, Andra Pandelescu 28. DIGITAL CUBE, Cristian Nicolescu 29. FRAME FILM, Andrei Boncea 30. VISUAL WALKABOUT, Diana Păroiu 31. BACULA FILMS, Alma Bacula 32. MAGIC STUDIO, Cristian Bostănescu 33. SAGA FILM, Alex Teodorescu 34. CMP MOVIE SERVICES, Carmen Pepelea 35. AXIS MEDIA PRODUCTION, Adina Sădeanu 36. 4 PROOF FILM, Adrian Sitaru 37. SEVEN FILM PRODUCTION SERVICES, Rodica Popa 38. DOMESTIC FILM, Adrian Silişteanu 39. MANDRAGORA FILM, Anca Puiu 40. GALORE MEDIA, Ioana Diaconu 41. TANGAJ PRODUCTION, Anamaria Antoci 42. WEAREBASCA, Ioachim Stroe 43. NANAU PRODUCTION, Alexander Nanau 44. MONOGRAM FILM, Bianca Oana 45. MANEKINO FILM, Adina Pintilie 46. AVANPOST PRODUCTION, Laura Marin, Răzvan Cliza şi Marius Leftărache 47. SIDELIGHT FILM, Florin Niculae 48. BOGDAN FILM, Bogdan Bostănaru 49. SPIRITUAL ART PRODUCTION, Andrei Bogdan Roşu 50. PLEVNEI 44 FILM, Paul Cioran 51. PORSENA FILM, Cristina Iliescu 52. NOCUT FILM, Cristina Haneş 53. MEKANISM MEDIA, Laurenţiu Garofeanu 54. OUT OF THE CLOSET, Dana Anghel 55. OPTON, Mihai Vanderveken-Popa 56. TULPO PRODUCT, Pompiliu Avram 57. WIN EDU, Cosmin Dogaru 58. LUFT FILM, Carmen Tofeni 59. TAPIOCA FILM, Luchian Ciobanu 60. LIGHTING FILM COMERCIAL, Dan Liţă 61. LORELEI PICTURES, Gabriela Forfotă 62. BLIND CAT PRODUCTION, Vlad Gliga 63. BIANCA BUMBACEA MOVIE COMPANY, Bianca Bumbăcea 64. CONE PRODUCTION, Ionuţ Cone 65. ASTRO FILMS, Alexandra Marinescu 66. ELEPHANT MEDIA, Silviu Velicu 67. ROLLERCOASTER PR, Cătălin Anchidin 68. ART GENERATOR, Tofán Zsolt şi Raluca Pascu 69. ATELIER DE FILM, Gabriela Suciu-Pădureţu 70. FOREST FILM, Adrian Constantin Pădureţu 71. THOR HOUSE, Laurenţiu Crăciun 72. CELSIUS FILMS, Ileana Anghel 73. FULL PICTURE, Dragoş Ţintă 74. CRAZY MOVIES, Ion Palcău 75. EVO TWIST CONCEPT, Elena-Simona Voicu 76. VELVET PRODUCTION, Raul Cosma 77. REI OF SANŞAIN, Raluca Tătaru 78. R3 FILM RENTAL, Bogdan Popescu 79. CUTARE FILM, Cosmin Fericean 80. EXTREME FILM & VIDEO, Marian Duca 81. SANDOR CAM 35, Adrian Şandor 82. ACTIVDOCS, Vlad Petri 83. REDRUM FILM PRODUCTION, Anca Oproiu 84. BLITZ FILM PRODUCTION, Adina Teodorescu 85. BLACK MARIA FILM, Ştefan Hillerin 86. BIG UP PRODUCTIONS, Alexandra Buzaş 87. XTR FILM, Mihai Alfredo Pârvu 88. XTR LOGISTIC FILM, Ionuţ Voicu 89. BAD BOY FILMS, Alexandru Trandafira 90. ACTION STUNTS TRAINING CENTER, Valeriu Tomescu 91. SOBIESCHI PRODUCTIONS, Lara Ionescu 92. MULTIVIDEO LOCATION, Ciprian Homm 93. MANIFEST FILM, Monica Lăzurean-Gorgan 94. SOMNIA FILM, Oleg Mutu 95. LUNA FILM, Irina Malcea-Candea 96. BACKSTAGE LIGHTING, Cosmin Ştefan Pătru 97. HOLA MEDIA FILM PRODUCTIONS, Horaţiu Curuţiu 98. FOTOSENSIBIL, Radu Voinea 99. JOY DIVISION FILMS, Irene Calangiu 100. YELLOW FILMS, Miruna Nicolaescu şi Virgil Nicolaescu 101. CLAU FILM PRODUCTION, Marian Pascale 102. WEAREBASCA, Claudiu Mitcu 103. RELOAD FILM, Sebastian Tudor 104. VON TENT PRODUCTION, Isabela Tent 105. DIGITAL SPIRIT, Andrei Loghin 106. MORISHKA STUDIO, Cireşica Cuciuc 107. FILM CARTEL ENTERTAINMENT, Tudor Platon 108. CADRAN VISION, Lorincz Lorand-Sandor 109. MELLER ENTERTAINMENT, Irina Ratcu 110. VIKING GRIP, Mihai Ioniţă 111. LIGHT MOVIE, Florin Nuţu 112. CÎRCIUMARU ŞI ASOCIAŢII, Domnica Cîrciumaru 113. PROFESIONAL GRIP, Nelu Tincea 114. MONDART, Bogdan Ionescu 115. ARSENE ‘92 SERV, Octavian Arsene 116. STILE IDC CONCEPT, Daniela Maria Ilin 117. ZOETROPE PRODUCTION, Marius Panduru 118. FEBRA FILM, Bogdan-Andrei Ilieşiu 119. ALTERNATIVE FILM, Floriana Sandu 120. REMOTE FILM, Constantin Moldoveanu 121. ALLEN FILM PRODUCTION, Alin Tudor 122. DARMATIC FILM, George Budeanu 123. TA-V FILM PRODUCTION, Octavian Sotir 124. POLKA STUDIO, Ionuţ-Andrei Martalog 125. TRIDENT FILM & MEDIA, Stere Gulea şi Alexandra Gulea 126. SPARKI FOTO STUDIO, Ciprian Vidroiu 127. DIGITAL CREATIVE PRODUCTION, Matei Tăutu şi Dan Hurchi 128. ALLISON ITC, Horea Muscă 129. FLASHMEDIA PRODUCTION, Andrei Rusu 130. ART QUADRO DESIGN, Mihai şi Ruxandra Stanciu 131. KAMARADO FILM, Andrei Singureanu 132. LINIŞTE VĂ ROG, George Gugulici 133. POSEIDON FILM, Dalila Poch 134. ZABALETA PRODUCTION, Oana Drăghici şi Răzvan Badea 135. PRIBI CINE SERV, Dragoş Vlad Pribeagu 136. PELINISTEPEPACE PRODUCTION, Laurenţiu Tomoroga 137. ORIGINAL FILM, Oana Babeş, Liviu Gherghe, Alexandru Gherghe 138. SAAB BSC PRODUCTIONS, Sabin Barac 139. SPIŢA FILM, Victor Mario Petre 140. KINO DESIGN, Cornelia Chiu şi Sorin Gociu 141. BEST PLAN PRODUCTION, Laura Şandor 142. ORIZONT FILM, Costin Drăguţescu 143. SETTLER FILMWORKS, Constantin Donici 144. LORD OF THE FILMS PRODUCTION, Vlad Semescu 145. VIDEOGRAMA, Mihaela Iliescu 146. ALFLO RENTAL, Alexandru Iliescu 147. ANA LIGHT & GRIP, Ana-Maria Lupu 148. EVAL COMPACT DD, Damian Vişoiu 149. PURGE PRODUCTIONS, Alex Purje 150. BAKSYNTH-STUDIO, Marian Bugeac 151. BOM SOLUTION, Alex Grigorescu 152. ELIOGIL, Elena Dumitrescu 153. BLACK SWAN LIGHTS, Cristi Liviu Popa 154. BEST FILM SERVICE, Eugen Pisău 155. ATELUHM CINECAMP, Cătălin Varga 156. ANDA FILM, Costin Drăgan 157. DESIGNBOX CREATIVE, Monica Maurer 158. OLEACA MAI FILM, Ana Dumitriu 159. MEERKAT MEDIA, Claudiu Mărginean 160. SOUND SPEED MEDIA, Tiberiu Ştefănescu 161. SUB-CULT-URA, Florin Iepan 162. SOFIAL SERVPREST, Elena Tibichi şi Daniel Tibichi 163. SUNSHINE FILM, Daniel Soare 164. OPEN AIR PRODUCTION, Delia Marcu 165. MARDARE FILM, Virgil Mardare 166. IRIS FILM PRODUCTION, George Toader şi Oana Dragomir 167. BIG PICTURE MEDIA, Tiberiu Rotărescu 168. 2DNRAY MFS, Florin Mihalache 169. ALL MEDIA, Lucian Asan 170. COBALTBLUEFILM, Bianca Rotaru 171. WUNDER WUNDER FILM, Adrian Cristea 172. WAND UND BODEN FILM, Maria Pitea 173. ZEPHYR FILM PRODUCTION, Adrian Sabău 174. VISAGE CREATEUR, Marca Bianca Lucaci 175. LABRUM ELECTRICA, Dan Dima 176. MIT MEDIA FILM, Mihai Mitrea 177. CUBIC FILM, Florin Pătraşcu 178. WIZARD COMPANY, Ovidiu Stoia 179. DOG GRIPS & FILM, Radu Marinescu 180. ECHIPA DE VIS, Alexandru Răzvan Grigoraş 181. DOG BITES BACK, Constantin Ene 182. PARANOIA FILM, Anton Nelu Georgian 183. PRODUCTION XMG MEDIA, Felician Lepădatu, Raluca Movilă-Regiulis 184. AVVA MMIX Studio, Andreea Dumitrescu 185. DE FILM PRODUCTION, Radu Stancu 186. PLEASE PRESS PLAY, Dragoş Apetri 187. REWOOD FILM PRODUCTION, Livia Rădulescu 188. HOLLOW FILMS, Ioana Lascăr 189. UNETAJMAISUSDEPATRU, Oana Bardan 190. SCREAMING SKULL FILMS, Valentin Goldner 191. 23FILM STUDIO & MEDIA, Rareş Abraham 192. LEGAT DE SUNET, Flora Pop 193. HAPPYSOUND, Liviu Lupşa 194. IDEA FILM, Ionuţ Ionescu 195. WIDE PRODUCTIONS, Alexandra Băbău şi Elena Bolintiru 196. BAZAAR FILM, Lucian Diaconu 197. JOLLY RECORDINGS, Iolanda Gîrleanu 198. BOMB FILM PRODUCTION, Rodica Mihai 199. STIN LIGHTS, Costin Luca 200. PETRA FILMS, Andreea Borţun 201. ROBOT FILM, Alexandra Alma Ungureanu Stroe 202. ARTDEVISION, Mălina Ionescu 203. EASYFILM PRODUCTION, Paul Ticu 204. BACKSTAGE ART STUDIO, Bianca Boeroiu 205. MINT CONDITION DESIGN, Francisca Vass 206. PLETOS TRIP, Mihaela Pletoianu 207. RETRO FUTURE, Anca Miron şi Sonia Constantinescu 208. SAFE FRAME, Helga Fodorean şi Mihai Mitrică 209. COLOR POST, Laurent Morel 210. EVENTS LOCATIONS, Florin Cătălin Badiu 211. KINOTOPIA, Adriana Bumbeş 212. VAFA PRODUCTIONS, Bogdan Luca 213. OCN SMARKETING, Marian Mario 214. CADRUD10, Tatiana Duricu 215. ALEX IMAF SERVICES, Cristina Ivan 216. DANUBIUS FILM, Adina Dulcu 217. NEW MEDIA ART FILM, Cornel Popescu 218. CORRECT MEDIA, Eugen Kelemen 219. METROPOLIS FILM, Daniel Mitulescu 220. CENTRAL CASTING SERVICES, Liliana Toma 221. HUMAN INSIDE, Ilinca Toma 222. PAPILLON FILM, Paul Negoescu 223. COPCA FILM, Anca Buja 224. ON VOGUE MANAGEMENT, Andreea Nicolescu 225. NOVEMBER FILM, Alexandru Molea 226. INTERNATIONAL FOOD SERVICE, Alin Bonciog 227. SICROM SYSTEMS, Dan Ciocăzan 228. EMARA INTERNATIONAL, Raluca Moldoveanu 229. LION LIGHTNING, Andrei Petrescu 230. CONSTANTINO FILM & PRODUCTION, Gheorghe Constantin 231. LIBRA FILM, Tudor Giugiu 232. STRADA FILM, Cătălin Mitulescu 233. HAI HUI ENTERTAINMENT, Oana Giurgiu 234. FAMILY CINEMA PROD STUDIO, Lucian Iordache 235. BREXART, George Puşcaru 236. BEN TRADE CONSULTING, Sandu Benjamin 237. ALECA T&T, Florin Ivan 238. YOUNG FRIENDS COMPANY, Izabela Rudolf 239. ATEMPORAL FILM, Ştefan Azaharioaie 240. PICKERS UP , Marius Anghel 241. ELPIS PROFESSIONAL, Mihaela Asandei 242. GRIGORESCU ŞTEFANIA-MĂDĂLINA PFA 243. BIRO BOROKA PFA 244. BODOGAN DOMNICA PFA 245. CORDUNEANU TEODOR-CRISTIAN PFA 246. CODIŢĂ ANAMARIA DORA PFA 247. MÂNZU DUMITRU MĂDĂLIN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ 248. ALEXANDRU RADU ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ 249. CARASTANEF ANDREI IOAN PFA 250. TOADER NGC PFA 251. BADEA DRAGOŞ IONUŢ PFA 252. GRĂNARU MIHAI PFA 253. GAVRILĂ M. DUMITRU PFA 254. ZIKELI ANDREI PFA 255. BOLOLOI D. BOGDANA – CRISTINA PFA 256. TUDOR-CAPRARIU RAPHAEL-IOAN-MIHAIL PFA 257. BOGATU LAURENŢIU PFA 258. ZLOTEA FLORENŢA VASILICA PFA
Regizori:
259. Anca Damian 260. Adina Pintilie 261. Ana Lungu 262. Monica Lăzurean-Gorgan 263. Ivana Mladenovic 264. Alexandra Gulea 265. Mona Nicoară 266. Oana Giurgiu 267. Andreea Borţun 268. Ana-Maria Comănescu 269. Adina Dulcu 270. Gabriela Forfotă 271. Radu Jude 272. Stere Gulea 273. Alexandru Solomon 274. Adrian Sitaru 275. Dan Chişu 276. Andrei Cohn 277. Cătălin Mitulescu 278. Bogdan Mirică 279. Ştefan Constantinescu 280. Marius Olteanu 281. Florin Iepan 282. Adrian Silişteanu 283. Şerban Racoviţeanu 284. Claudiu Mitcu 285. Cristi Iftime 286. Bogdan Mureşanu 287. Tudor Cristian Jurgiu 288. Vlad Petri 289. Mihai Sofronea 290. Paul Negoescu 291. Tudor Giurgiu 292. Alexander Nanau 293. Cristi Puiu

