Cu siguranţă fiecare dintre vizitatorii de până acum ai muzeelor Vaticanului şi-a spus că ar fi minunat să se bucure de frumuseţea artefactelor antice, romane şi egiptene, într-o zi lipsită de aglomeraţie.
După aproape trei luni în care muzeele au fost închise din cauza pandemiei de Covid-19, accesul este din nou permis la Vatican, doar că de această dată cu o anumită restricţie care îi va încânta pe mulţi dintre cei dornici să aibă cât mai puţini oameni în jur.
Rezervările online au rolul de a păstra numărul vizitatorilor în limita permisă – grupuri a câte 25 de persoane.
Verificarea temperaturii la intrarea în muzee şi purtarea măştii vor fi obligatorii.
Capela Sixtină şi fresca Judecăţii de apoi pictate de Michelangelo în sec. XVI se vor număra printre atracţiile principale.
Efectele pandemiei sunt observabile printr-o scădere drastică a numărului de vizitatori şi implicit a veniturilor, dat fiind faptul că în mod firesc pragul muzeelor ar fi fost trecut de 7 milioane de turişti datorită cărora anual ar fi fost încasată suma de 100 de milioane $.
În perioada carantinei, mediul virtual a oferit iubitorilor de artă şansa de a vizita prin intermediul ecranelor digitale părţi din muzeele Vaticanului.
Totuşi, oricât de admirabilă ar fi iniţiativa muzeelor de a permite un astfel de acces, apropierea fizică de operele de artă este cea care transformă vizita într-o experienţă.


“Apropierea fizică de operele de artă este cea care transformă vizita într-o experiență.”