Pandemia pare să fie inamicul de seamă al tradițiilor. După 40 de ani, decernarea premiilor Oscar va fi amânată.
A 93-a gală ar fi trebuit să aibă loc pe 28 februarie 2021, doar că epidemia de coronavirus i-a obligat pe organizatori să mute evenimentul pe data de 25 aprilie.
Un aspect îmbucurător pentru cei care și-au întrerupt proiectele cinematografice este extinderea perioadei de eligibilitate a filmelor.
Dacă în mod firesc aceasta se încadra în anul calendaristic, acum se va face o excepție și va dura până pe 28 februarie.
Oficialii academiei au declarat că prin această decizie urmăresc să ofere creatorilor de film șansa de a nu fi „penalizați pentru ceva ce nu poate fi controlat de nimeni”.

