Celebra producție „Pe aripile vântului” a revenit în lista de filme de la HBO Max, după ce serviciul de streaming a introdus un prolog care afirmă că filmul clasic „neagă ororile sclaviei”, relatează The Guardian.
Prologul de patru minute o prezintă pe Jacqueline Stewart, profesor la Departamentul de Studii Cinematografice şi Media de la Universitatea din Chicago, care explică temele problematice ale filmului: „Tratarea acestei lumi prin lentila nostalgiei neagă ororile sclaviei, precum şi moştenirile sale privind inegalitatea rasială”.
Stewart spune că David O. Selznick, producătorul fimlului „Pe aripile vântului”, a recunoscut că a realizat un film care înfăţişează o „lume a harului şi frumuseţii, fără a recunoaşte brutalităţile sistemului sclavagist pe care se bazează această lume”.
În prolog se mai prezintă faptul că „este important ca filmele clasice de la Hollywood să fie disponibile în forma lor originală” pentru a-i lăsa pe telespectatori „să reflecte asupra propriilor credinţe atunci când le urmăresc”. De asemenea, sunt prezentate și cele opt premii Oscar câştigate în 1939 de adaptarea romanului cu acelaşi nume semnat de Margaret Mitchell.
Filmul clasic „Gone with the Wind/ Pe aripile vântului” (1939, în regia lui Victor Fleming), cu Clark Gable şi Vivien Leigh în rolurile principale, a fost scos de HBO de pe platforma de VOD, HBO MAX, de teama reacţiilor negative pentru modul în care îi prezintă pe oamenii de culoare, relatează New York Times.

