Influent, credibi, respectabil… Titlul ar putea părea că încearcă să descrie pe cineva anume. Mintea începe deja să zburde căutând, în inventarul comun, personalități care ar putea fi înstărite cu așa alese epitete. Și zburdă. Acolo ar fi două din trei, dincolo parcă nu…
Priponim mintea în fața hanului și încetăm să mai confundăm creierul cu un pui de Google, că poate rămâne cu năravuri. Nu e vorba de cineva. Sau e vorba de oricine. De fapt nu despre persoane este vorba, ci despre pălăria pe care și-o îndeasă sau le e îndesată pe creștet vorbim.
Termenii de definiție la care apelăm tot mai frecvent, când vorbim despre anumite persoane cu o mai mică sau mare vizibilitate publică sunt cei pomeniți în titlu. Neîndoielnic, nu în puține ocazii inventarul poate deveni mult mai consistent, aglomerând termeni nemenționabili sau epitete deloc măgulitoare. Putem alege o literă oarecare, să spunem “ș”. Îndată descoperim un bogat registru de epitete invocabile/invocate frecvent cu referire la o anume persoană sau instituție: șnapan, șpăgar, șarlatan, șugubăț (foarte rar!), șmenar, șaormar, șandrama etc. Repertoriul e vast, teritoriul de aplicare asemeni. Dar o primă, voluntară sau ba, evaluare operează cu termenii pomeniți în titlu.
Nu avem o definiție clară, nu e limpede care sunt limitele terenului de instrucție, criteriile sunt supărător de flexibile, subiectivismul e la el acasă, dar aceștia sunt termenii inițiali de raportare. Influent – am importat la preț redus și un termen care să bucure urechea junimii corporatiste: influencer. Ce înseamnă asta? Nu e foarte limpede, dar supraviețuiește prezumția că personajul care se (de cele mai mult ori) laudă că ar funcționa pe postul acesta ar avea miraculoasa capacitate de a-i influența pe ceilalți. Adică ar fi pentru cei din jur cam ceea ce e Uri Geller pentru linguri și furculițe. Cât de validă este această pretenție? Răspunsul ceva mai complex ar fi: nu e. Răspunsul scurt ar fi: nu e. Și explicăm de ce.
Fără discuție, unii dintre noi putem introduce subiecte de discuție pe agenda publică. Putem livra argumente luate în seamă și putem formula opinii de care se ține seama – fie că sunt împărtășite sau combătute, ideea e că se ține seama. Avem și capacitatea de a-i influența pe cei din jur? Într-o prea mică măsură. Oamenii au deja propriile păreri/convingeri/prejudecăți/țicneli/fixații pe care greu le putem clinti. Dacă aleg să ne citească sau să ne asculte e pentru că ei socotesc deja că ceea ce avem noi de spus e fix ceea ce gîndesc deja, dar e ceva mai adunat în formulare. Dacă am avea cu adevărat capacitatea de a influența, i-am transforma pe steliști în dinamoviști.
Credibil. Cel de al doilea termen pare simplu de citit. Nu e. Nu înseamnă cinstit, onest, incapabil de minciună. Nu, nu, nu. Dar poate însemna persuasiv sau în cel mai fericit caz “care n-a prea fost prins cu minciuna”. De fapt punem prea puțin preț pe onestitate. O invocăm în recitarea protocoalelor morale, dar ne încurcă în haimanalâcul cotidian. Relația noastră cu adevărul a devenit una teribil de năzdrăvană. Am căpătat curioasa deprindere de a învesti cu titlul de adevăr ceea ce ne convine și de a trimite la abator ceea ce ne displace. Așa că atunci când vorbim despre credibilitate, ne putem referi la cineva oleacă mai serios decât influențașul, dar nu musai și respectabil.
Și am ajuns la ultimul termen: respectabil. Definiția respectabilității a devenit atât de zburdalnică încât e al naibii de riscant să încerci să te apropii de ea, că imediat o apucă năbădăile. Senectutea poate fi respectabilă, însoțită sau nu de aparența înțelepciunii. Vorbitul cu mâna la falcă, molcom, dând senzația iminentei revelații majore, poate da impresia de respectabilitate. Mai rar, contemporanii noștri pot vorbi despre respectabilitate luând în seamă opera, demnitatea, o anume condiție morală. Mai rar, dar se mai întâmplă.
Aceștia sunt termenii de la care pornim când alegem ce gargaragiu din politică să aplaudăm sau, dimpotrivă, pe care să-l poftim la îndelungi delicii orale. De la asta plecăm când alegem ce citim, cu cine ne întovărășim, care sunt gazetele pe care le răsfoim sau posturile de televiziune cu care ne pierdem vremea.
Putem, deci, conchide că lucrurile stau așa:
influent – adună mulți gură cască
credibil – e de citit/ascultat
respectabil – e de citat
Mă puteți cita.
