Poeți, prozatori, eseiști. N-ai cum scăpa de ei. Sunt peste tot. Și nu e vorba deloc, dar absolut deloc despre lumea literară.
Deschizi televizorul, hop și ei. Gata să livreze, pregătiți să-și recite opera. Talk show-urile au devenit un fel de ședințe de cenaclu. Mai cu seamă cele cu politichie. Programul de guvernare promis e un poem, exercițiul de guvernare e proză scurtă care adună laolaltă ce au mai de soi Ilf, Petrov (nu, nu ăla!), Kafka sau Orwell. Bilanțul guvernării e un lung eseu despre rostul vieții, cine suntem, de unde venim, încotro mergem…
Dacă întrebi de ce trebuie purtată masca ți se răspunde cu recitarea poeziei. Dacă ceri argumente se intră adânc în genul epic.
Pe Facebook zilele încep și se termină în stihuri – poze dulcege, binețe miorlăită. Peste zi e abundență de eseuri răstite la cratimă și răzvrătite împotriva opresiunii ortografice. Când și când câte o scurtă proză bolovănoasă, despre ce-a zis/făcut o tanti/un nene/ăla mic/aia mică.
Conversațiile, lapidare, schematice, abreviate până la golirea de sens, înghesuite în consoane și rebegite sunt doar conspecte din momentele venerabilului Nenea Iancu.
O duduie, oropsită cu scufia de ministresă, gureșă, mai vioaie decât i-ar permite pardesiul, gângurește fără ostenire. Dacă o întrebi, e adânc convinsă că ghiersul ei e doar rimă și chihlimbaruri lirice. Dacă o citești, te sufoci cu scame și te uimești de frecvența accidentelor gramaticale și coliziunilor cu logica.
Un domn, politiciangiu că altă meserie nu cunoaște, execută texte pe care și le imaginează îmbrobonite de metaforă și zvelte întru satiră. Citești și parcă auzi sirena ambulanței. Comentariile, care n-au cum lipsi, sunt și ele înviorări stilistice cu aproximări de sens și derogare de la DEX. Nu lipsesc cele rimate, care împerechează silabe care abia acum se descoperă a fi rubedenii.
La gazetă, care nu mai e gazetă, pentru că nu mai pupă hârtie, rezemându-se doar pe sticla ecranelor, un domn important e pătruns de lucrurile pe care le are de zis. Și pe care le-a uitat, pe parcurs. Pentru că era prea pătruns. Textul e un compendiu de geologie, bifând toți bolovanii și toate bolovănismele imaginabile. Ce lipsește în limpezime e compensat în răsteală, mimând indignarea din ziua de salariu.
Până la urmă, de ce ar fi altfel? Existența noastră e o schiță. Idealurile poezie, planurile de viață povestiri SF, iar traiul de zi cu zi o biată schiță. Așa că pretutindeni avem poeți, prozatori, eseiști…
Tot nu sunteți convinși? Dar textul ăsta ce e?
