Corectitudinea politică, ne-am lămurit deja, are prea puțin de a face cu ceea ce e corect sau drept. E doar un mecanism de instituționalizare a ipocriziei, e noulimba despre care vorbea Orwell, în care ar trebui să comunicăm toți, având mare grijă să nu cumva să chiar spunem ceva.
Limbajul corect politic, tezele corectitudinii politice în ansamblu nu propun altceva decât o uniformizare a limbajului, o mimare a respectului. Echilibristica terminologică nu te face mai puțin rasist, ci mai fățarnic. Nu te transformă, subit, într-un individ mai tolerant, mai atent ori mai înțelegător cu cei din jur, ci doar într-o mască docilă care a înțeles cum trebuie să pară. Atât.
A devenit aproape obligatoriu pentru orice nărod care vrea să treacă drept virtuos apostol al noii vremi să născocească o nouă bazaconie, ceva dacă se poate mai caraghios, mai absurd care să îmbogățească gargarologia deja sufocantă. Se caută rasism în culoarea pastei de dinți (nu e o glumă!), a vestimentației sau în soclul statuilor. Se născocesc noi și ridicole criterii prin sita cărora sunt poftiți să se strecoare cei deja de veacuri dispăruți.
O jună în căutare de zarvă, protestatară și înmatriculată în spatele unei cauze încă tulbure cere schimbarea definiției din dicționar a termenului de rasism. Și cei de la Merriam-Webster sunt fericiți să-i facă pe plac. Pentru că altfel… Oho! altfel, potopul de isme era de neoprit. Sensul cuvintelor devine deci tranzacționabil, adjudecabil de către cel care zbiară mai tare.
Muzica clasică are și ea o problemă. Așa au descoperit răzvrătiții, între două incendii și un jaf. Mai întâi pentru că e scrisă de bărbați. Care mai au și impardonabila vină de a fi albi. Dacă Beethoven era zambian, dacă Mozart era ugandez sau măcar Grieg să fi fost nigerian, ei, atunci era altă poveste. Bach era clar rasist. Aveți cunoștință de un singur mesaj pe Twitter în care numitul Bach a cerut desființarea poliției? A intrat cineva pe pagina de instagram a lui Berlioz și poate da share la un mesaj prin care se declară solidar cu BLM? Păi?
Și nu e doar atât. Orchestrele nu sunt destul de diverse. Prea mulți albi. Și muzicieni. E nevoie de diversitate. De ce să nu avem și bucătari chinezi în orchestră? Sau croitorese kenyene? Cât despre public, să nici nu mai vorbim.
Rasismul, intolernața, în orice forme s-ar manifesta sunt detestabile. Dar lucrurile nu pot fi judecate de-a valma, contextul istoric nu poate fi ignorat, trecutul nu poate fi constrâns să se potrivească nazurilor noastre de azi. Cum nu poate fi nici amputat, pentru a da bine. Și mai ales, rasismul unora nu poate fi nicicum combătut cu rasismul altora.
Ideea de diversitate nu e ceva nou. A existat dintotdeauna, în proporții conforme cu evoluția istorică. Diversitatea e un produs secundar al evoluției umanității, nu are cum fi un țel, pentru că atunci lucrurile încetează să mai aibă sens. Cine vreți să vă opereze, un chirurg competent sau o echipă care bifează criteriul diversității? E un răspuns care, în scurtă vreme, s-ar putea să nu vi se mai ceară.
Putem dărâma statuile lui Cervantes și Haydn! Ce ne oprește? Putem arde cărțile lui Twain sau Homer (porcul ăla orb eral alb!)! Dar nu vom deveni mai buni sau mai toleranți, ci doar mai tâmpiți.
