duminică, februarie 1, 2026
AcasăȘTIRIANCOM poate interveni în transmiterea informațiilor false, în cazul pandemiei de coronavirus

ANCOM poate interveni în transmiterea informațiilor false, în cazul pandemiei de coronavirus

Decretul președintelui României privind instituirea stării de urgență conține o serie de prevederi privind întreruprea furnizărilor de informații false.

Conform documentului, Autoritatea Națională  pentru Administrarea și Reglementare în Comunicații (ANCOM) poate interveni la nivelul deținătorilor de site-uri sau a furnizorilor de internet și cablu. ANCOM are autoritatea să oprească transmiterea de informații false și poate chiar să ceară blocarea accesului la conținutul care răspândește fake news.

Acestea sunt prevederile legale care conferă ANCOM autoritatea de a suprima conținutul de informații false:

Potrivit Art. 54 – (1), instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii privați contribuie la campania de informare publică privind măsurile adoptate și activitățile desfășurate la nivel național.

(2) În situația propagării unor informații false în mass-media și în mediul on-line cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire, instituțiile și autoritățile publice întreprind măsurile necesare pentru a informa în mod corect și obiectiv populația în acest context.

(3) Furnizorii de servicii de găzduire și furnizorii de conținut sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o rețea de comunicații electronice ori stocarea conținutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conținutul respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire.

(4) În situația în care eliminarea la sursă a conținutului prevăzut la alin. (3) nu este fezabilă, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), să blocheze, imediat, accesul la respectivul conținut și să informeze utilizatorii.

(5) La decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului au obligația de a bloca imediat accesul utilizatorilor din România la conținutul care promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire și este transmis într-o rețea de comunicații electronice de către persoanele de la alin. (3) care nu se află sub jurisdicția legislației naționale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments