Utilizatorii dispozitivelor Apple nu au mai putut utliza, pentru câteva ore, aplicații populare de iOS și iPadOs din cauza unei probleme cauzate de Facebook.
În acest weekend, Spotify, Pinterest, Tinder și alte aplicații de iPhone și iPad au fost inaccesibile preț de câteva ore. Sistemul de logare SDK furnizat de Facebook a stat la baza incidentului care a a afectat doar aplicațiile și serviciile pentru platformele mobile Apple, utilizatorii de Android putând accesa cu succes aplicațiile.
De asemenea, sistemul de logare folosit de Facebook a creat probleme și în luna mai, atunci când aplicațiile nu au mai funcționat normal pentru o perioadă mai mare de timp.

