Există, nu doar la noi, un fel de mormăită dezbatere despre viitorul an școlar. De fapt există doar mormăiala, dezbaterea (care presupune un inteligent schimb de argumente) lipsește.
Întrebarea, ca să fie mai limpede, este dacă îi mai trimitem pe prichindei la școală sau îi ținem, din toamnă acasă, și ne prefacem că ei capătă o spoială de educație prin intermediul internetului. Puteți da ce răspuns vreți, vă garantez că o bună parte din viitorul an școlar va fi înghesuită în prosteala numită “școală online”.
Am tot scris despre halul în care a ajuns școala româneasc, ar fi inutil să repet lucrurile pe care deja le-am spus. Și care se știu. Declinul, de-a lungul anilor, a fost dramatic. Caraghioslâcul numit bacalaureat, anul acesta, a fost o excelentă adaptare a inspiratului model din “Un pedagog de școală nouă”. Întrebările de tipul “nu-i așa că” vorbeau despre un sistem care nu și-a propus să educe copiii, ci să le livreze rapid niște rahaturi de diplome și după aia ducă-se, să se descurce cum pot.
Rostul școlii e acela de a-i educa pe copii. Buna creștere ar trebui să se întâmple acasă. Iar buna creștere nu se referă musai la deprinderea manierelor de salon sau împrietenirea cu batista, cuțitul ori furculița. Buna creștere înseamnă insuflarea respectului față de norme și semeni, înseamnă definirea unui sistem respectabil de valori, înseamnă bună-cuviință și capacitatea de a comunica în mod coerent cu cei din jur. Ori aici avem o problemă.
Părinții se vaită de greutatea ghiozdanelor, de grosimea manualelor, care i-ar istovi pe prunci. Dar aceiași părinți torturează bieții puradei cu nesfîrșite ore de enlgeză (stați fără grijă, engleza o să vină oricum peste ei! sau mandarina?), cu lecții de balet, canto, germană, arte marțiale (e esențial ca ăla mic, care încă se pișă pe el să știe cafteală), bricolaj, chitară, dezvoltare personală (!!!), origami (!) etc. etc.
Despre calitatea multora dintre pedagogi (nu toți!) s-a tot vorbit. Despre bizarele manuale, asemenea. Acum trecem la faza următoare: școală pe computer. Pe un forum de mămici, duduile par încântate: “al meu și așa stă m-ai mult pe calculator” scrie, așa cum se vede, o mămică. Îi răspund altele: “copii ăștia oricum nu invata nimic la școala care le foloseste la ce mia folosit mie gramatica sau algebra?”.
Educația școlară nu înseamnă doar bubuirea țestei prichindelului cu informații pe care le poate procesa ori ba, ci și acomodarea sa cu grupul, cu normele, cu regulile care guvernează o societate. Mai înseamnă și dezvoltarea capacității sale de a comunica, de a interacționa cu ceilalți. Și, de la un punct încolo, poate însemna prima dragoste.
Învățământul de la distanță, teoretic, rezolvă o mică parte a problemei. Practic e masaj relaxat la picior de frasin.
Există și o motivație pentru prostia asta. Pandemia. Odinioară spuneam “să nu murim proști”. Azi ne mulțumim cu “să nu murim”. În cealaltă privință nu mai sunt multe de făcut.
