-Atunci când vreun gălăgios de-al politicii vă vorbește desre colosala sa viziune, despre grija sa pentru viitor, uitați-vă la ce a făcut pentru școală. Acolo e viitorul. Nici un metru mai la vale.
-Când Filip al doilea a vrut să scoată ceva din feciorul său, a adus din Atena un dascăl: Aristotel. Bătrânul macedonean nu vedea altă cale, nu își imagina cum altfel ar putea face din tânărul Alexandru un rege de ispravă. Dacă vreodată vizitați ruinele fostei capitale a imperiului macedonean, Pella, nu departe veți găsi ceea ce și azi se numește: școala lui Aristotel. Așa se face că Alexandru a ajuns cel mare și nu un Sandu oarecare.
-Un bătrân profesor îmi spunea că școala te învață două lucruri, nu mai multe. Ce poți face cu lucrurile din jurul tău și ce poți face cu tine însuți.
-Tot mai des aud părinți spunând că pruncii lor merită orice. Că li se cuvine orice. Pentru că există. De ce i-ar osteni pe sărmanii prichindei cu cartea, de ce ar lăsa școala să le strice pofta de veseleală? Când le aduci aminte învățătura biblică, aceea care spune că dacă înveți pe cineva să pescuiască va avea cu ce se hrăni o viață, replica vine îndată. “O să plătesc pe cineva să pescuiască pentru el”, îmi spune o mamă iubitoare. “Doamnă”, îi răspund, “dumneata ești plătită să pescuiești pentru alții, nu ți-ai dat încă seama?”.
Altcineva îmi spune, nepărăsind spațiul alegoriei, că se va îngriji ca viitoare cămară a progeniturii sale să fie ticsită cu conserve din pește. Acesta e momentul în care îmi dau seama că pentru a vedea viitorul nu trebuie privit doar la politicieni.
-Un bătrân scriitor îmi spunea că educația înseamnă mult citit, puțin citat. Școala, în schimb – îmi spunea – face din unii autori surse des citate și niciodată citite.
-Zilele trecute citisem o știre. Ministerul Învățământului anunța reducerea numărului de ore alocate unor materii (istorie, fizică, geografie etc.). O altă știre, des repetată, cu minime variații, în zilele din urmă, vorbea despre începutul anului școlar, despre scenarii. În fine, încă o știre reproducea văicăritul unui țambalagiu al politicii care se căina că nu sunt destule tablete și laptopuri pentru elevii școlilor noastre. Acum câțiva ani era zarvă că nu sunt manuale destule. Nu mulți ani au trecut de când ne îngrijoram de lipsa abecedarelor. Învățământul românesc de azi depinde serios de importurile masive din China.
-Odinioară le spuneam dascăli. Apoi am vorbit despre “corpul profesoral”. Azi le spunem “cadre didactice”. Și asta explică multe.
P.S. În ultimele zile au lipsit editorialele. Iar cel de astăzi e mult mai sumar decât mi-aș fi dorit. De vină e temperatura. Mea.
Mi-aș fi dorit ca acest articol să fie mult mai lung și să fie văzut de cât mai multă lume. Da’ lumea nici n-are griji d-astea. Care cu marea, care cu alegerile, care cu Covidu’. Apropo, sper că temperatura ta nu are legătură cu…
Sănătate!