AcasăȘTIRIAntena 3 își extinde rețeaua studiourilor teritoriale

Antena 3 își extinde rețeaua studiourilor teritoriale

CNA a votat în unanimitate pentru acordarea unei noi licențe locale postului de știri Antena 3. 

Antena 3 va investi peste 50.000 de euro în noul studio teritorial, aflat la Slatina. Ca și televiziunea mamă, studioul local va emite în format HD.

Noul studio se alătură celorlalte studiouri teritoriale ale Antenei 3: Călărași, Deva, Iași, Pitești, Ploiești, Slobozia, Târgu Mureș, Brașov, Constanța-Tulcea. Lista este completată de televiziunea locală din Râmnicu Vâlcea, după ce anul trecut Antena 3 a preluat licența unei vechi televiziuni locale, Vâlcea 1.

Proiectul de extindere face parte dintr-o amplă strategie de dezvoltare a postului de știri al grupului Intact. La momentul anunțării parteneriatului cu CNN, Antena 3 promitea schimbări importante, iar acestea încep să se vadă. O rețea tot mai extinsă de studiouri teritoriale, corespondenți locali, o prezență tot mai vizibilă pe piața știrilor locale, toate acestea fac parte din strategia de dezvoltare a unui post de știri de succes.

„Situația aceasta tragică a studiourilor teritoriale ne aduce într-un context care-i favorizează pe cei care au curaj să investească. Noi avem acest curaj, să investim în acest lucru. Știrea locală ajunge rar pe national, iar de multe ori se pierde pe diverse site-uri. Noi vrem să acoperim această nevoie a telespectatorilor.”, a spus Adrian Ursu, directorul editorial al Antena 3, în ședința CNA, citat de paginademedia.ro.

În analizele de audiență, publicate aici, de-a lungul timpului, am notat de multe ori evidentele schimbări de strategie, o mai mare atenție acordată publicului urban și mai ales publicului tânăr. Prezența la nivel local pare să completeze noua strategie a postului.

Antena 3 este parte a celui mai puternic grup media din România, Intact Group.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments