Actrița Penelope Cruz va fi protagonista lungmetrajului „Limmensita”, regizat de Emanuele Crialese, care s-a implicat și în scrierea scenariului, alături de Francesca Manieri și Vittorio Moroni.
„Limmensita” spune povestea unei familii din anii `70 și evidențiază schimbările prin care trecea societatea italiană în acea vreme.
Penelope Cruz va fi în prim-planul poveștii, interpretând-o pe Clara, „un arhetip care poate prinde viață doar prin întâlnirea artistică și umană cu sensibilitatea unei mari actrițe”, după cum a precizat regizorul Emanuele Crialese.
Acesta a adăugat: „Limmensita este povestea unei iubiri simbiotice, între Clara și copiii ei, plasată în Roma anilor 1970; o lume suspendată între cartiere aflate în construcție și emisiuni TV alb-negru, noi realizări sociale și vechi modele de familie.”
Penelope Cruz a argumentat în felul următor decizia de a accepta rolul oferit de regizorul italian: „Îl admir pe Emanuele Crialese de mult timp și Limmensita este unul dintre cele mai bune scenarii pe care le-am citit.”
În anul 2002, pentru lungmetrajul „Respiro”, Crialese a fost recompensat cu Marele premiu al secțiunii Semaine de la Critique din cadrul Festivalului de la Cannes. De asemenea, alte două filme regizate de acesta, „Nuovomondo” și „Terraferma”, au fost recompensate cu Leul de Argint, respectiv Premiul special al juriului la Veneția. Crialese și Penelope Cruz vor începe filmările pentru „Limmensita” în vara anului 2021.

