AcasăȘTIRITigaia cu știri

Tigaia cu știri

Ministrul Sănătăţii, anunț de ultimă oră: Starea de alertă, prelungită încă o lună

Când durează de jumătate de an nu mai e nici urgență, nici alertă. E starea de buimăceală. Disproporția între apocalipsa promisă de către autorități și ceea ce se vede cu ochiul liber începe să fie tot mai evidentă. Nu vizităm teorii ale cospirației, pentru că datele publice sunt suficiente.

Reacția lui Orban după ce a primit cadou o sticlă de vin la un eveniment: “Nu pot sa beau sticla asta singur! Am nevoie de un regiment”

E vin austriac, dar nu e chiar așa de rău. Orban nici nu trebuie să bea sticla, ci doar conținutul. Iar cu asta sigur se descurcă.

Tăriceanu, atac la “ficusul solemn de la Cotroceni”: Vă rog să-mi spuneți că nu sunt singurul care vede toate astea, că ar însemna că am înnebunit!

Domnul Tăriceanu n-ar trebui să fie supărat, dimpotrivă. Ar putea să se bucure constatând că Guvernul pe care l-a votat, la instalarea căruia a pus serios umărul primește laude. Domnul Tăriceanu ar trebui să știe că săptămâna are șapte zile și nu avem cum ne aminti doar ce a zis/făcut domnia sa miercuri și vineri.

Asta nu înseamnă că ceea ce spune domnul Tăriceanu este incorect. Înseamnă doar că nu prea mai are nimeni chef să-l ia în seamă.

Gabriela Firea a fugit de dezbaterea cu Nicușor Dan. Candidatul Dreptei: “PSD folosește o campanie de telefoane otrăvite”

Poate nu fuge, ci propune o “dezbatere așezată“, la BCU, fără contracandidați. Adică exact modelul impus de gașca aia care-l susține pe Nicușor Dan. Ați lăudat rahatul, i-ați pomenit valoarea nutritivă, acum mâncați-l!

Robert Negoiţă anunţă că s-a vindecat de COVID-19 și că a depășit provocările bolii și cu ajutorul alegătorilor

Hai c-a rezolvat-o Negoiță și pe-asta cu pandemia.

“Impactul emoţional şi, uneori fizic, au fost provocări pe care le-am depăşit şi cu ajutorul dumneavoastră”

Emoțional și uneori fizic? Și voie bună, mindfulness, ne simte  bine și hai cu votu’! Monșer, și cât efort de P.R. s-a consumat pentru construirea spaimei, cu Greta cum-o-cheamă la CNN, cu vedetili lu’ șampon cu vodcă, cu Bill Gates care promitea un Windows al vaccinurilor. Și acum vine Negoiță, fresh și hlizit să ne zică…

Klaus Iohannis, nemulțumit de legea achizițiilor: Totuși, o tabletă nu-i o rachetă cu care se zboară pe Marte!

Nu e. Dar punem pariu că nu știi să o deschizi dacă nu stau consilierii grămadă pe tine trei săptămâni ca să înveți să nimerești butonul din maximum 3 încercări? Și e un singur buton.

Oricum, domnu’ Klausu, hai dom’le, spuneți direct cine trebuie să câștige licitația, că doar știți cp justiția e imparțială și ați numit acolo băieți ascultători. Și fete.

Iohannis, despre traseiștii trecuți la PNL: Sunt cazuri excepționale. Dacă ați observat, s-a cam terminat cu traseismul

Te uiți la Iohannis și începi să înțelegi de ce și Biden are un scor atât de mare. Cum scoate capul, cum o comite. Excepționalismul drept criteriu al traseismului e o chestie nouă. Chiar e o golănie inovativă. Cam la vreo 7000 de bucăți de excepționali. Dar, da, s-a cam terminat cu traseismul pentru că perioada de depunere a candidaturilor s-a încheiat.

Bun. Acum să trecem la afaceri. Cam de câte canistre cu “haisictir” ai nevoie, nea Klause?

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments