Cum – necum, Gogu Steriade, Patraulea și Trandafir au devenit membri ai Academiei Americane de film.
Noile criterii care vor trebui bifate în competiția pentru Cel mai bun film, ne impun o serioasă reconsiderare a tezelor de la Mangalia. Obiectiv vorbind, nu există niciun motiv de uluire. De ani buni, chiar dacă neformulate explicit, criteriile acelea operau în desemnarea laureaților. Tot de ani buni, premiile Oscar și-au pierdut semnificativ din relevanță.
Criteriile despre care vorbește Academia Americană de film, fără nicio legătură cu cea de a șaptea artă (deh!) au valoarea unor autentice directive, care nu doar sugerează ce e e premiabil, ci ce e, de acum acceptabil, la Hollywood. Nu pretutindeni e nevoie de o plenară și un secretar general al partidului care să stabilească aceste directive. Acolo se lucrează mai insidios, Academia, ca să nu poți arăta cu degetul spre cineva anume, ba mai mult, să impui ideea că e vorba de un curent de opinie cu numeroasă reprezentare. Altfel, sigur, tovarășul Nicolae Ceaușescu ar fi salutat ideea cotelor de reprezentare, chiar dacă ar mai umblat puțin la categorii.
Un premiu artistic ar trebui să răsplătească valoarea artistică, fără a se împiedica în alte considerente. Dar ce treabă mai are producția hollywoodiană de film cu arta? Chiar și așa, impunere brutală a obligației de reprezentare a unei anume ideologii drept condiție a validării este scandaloasă. Și?
Atunci când obiectivul devine reflectarea ideologiei, nu povestea, nu mai vorbim despre artă, nici despre tembel divertisment, ci despre propagandă în cea mai agresivă formă. Or exact asta e ceea ce se cere, se dorește, se impune acum. Am văzut lucrurile astea întâmplându-se deja în presă, e vremea să se facă ordine și aici. Unde am mai văzut noi presa și artele subordonate comandamentelor ideologice?
De ce ar conta, totuși, criteriile propuse de Academie? Există suficienți producători independenți, rebeli care ar putea continua să facă filmele pe care și le doresc, așa cum și le doresc. La urma urmei, câte filme pot primi Oscarulm câte pot fi nominalizate? Așa este. Dar nu e vorba doar de premii, ci de definirea canonului, a parametrilor care te fac acceptabil. Pentru acei independenți competiția pentru Oscar poate fi un util instrument de promovare (teoretic), iar neconformarea cu canonul poate costa. Apar(cum s-a văzut de atâtea ori) probleme de producție, sigur vor fi probleme cu distribuția etc.
Azi, Amadeus nu ar mai avea nici cea mai mică șansă la nominalizare măcar. Minoritatea etnică Curu-Curu nu e reprezentată. Poate dacă Salieri era negru, Mozart chinez… Lista lui Schindler la fel. Bravehearta, nicio șansă! Kramer vs. Kramer? Nu. Rocky? Cum? Roky? Ăla în care un alb heterosexual bate un negru? Vaaai! The Godfather? Care din ai lu’ Corleone e etnic Curu – Curu?
Ecranizările operelor clasice devin complicate. Shakespeare e terminat. Dostioievski ar avea o șansă dacă Raskolnikov devine un transexual negru, iar baba pe care o omoară e de fapt un moș alb care seamănă cu Trump.
Ba, poate și Shakespeare poate fi abordat inovativ. Romeo și Julieta are nevoie de o nouă viziune. Romeo e de fapt o femeie, care a devenit bărbat, e neagră/negru și ferventă adeptă a Islamului. Romeo îl cunoaște pe Julieta, care e, de fapt, un asiatic travestit, de vârsta a treia, la ieșirea din moschee. Pasiunea se naște din primele clipe, când decid să arunce în aer o sinagogă. Își dau întâlnire într-un club gay. Acolo se naște o încăierare între clanuri. Montague vor să meargă la un protest BLM, Capuleții vor să jefuiască niște mall-uri. Cei doi îndrăgostiți se adresează unei călugărițe lesbiene, cu părul verde și belciug în nas, care le propune să își facă un grup pe Facebook. Hashtag #MeeTooWhyTheFuckNot? Cei doi hotărăsc să participe la un marș de protest, dar întîlnesc un refugiat care îi întreabă care e drumul spre Berlin. Romeo realizează că nu mai e nici bărbat, nici femeie, ci doar suporter al lui Biden. Se sinucide. Trump câștigă un nou mandat. Se sinucide și Julieta. Capuleții și ai lu’ Montague, în chiloți, cu pene colorate, ies la Pride Day.
Oscar curat!
Am spus-o și cu alte prilejuri: priviți cu atenție în jur, lumea, peste un an, nu va mai semăna cu cea de astăzi. Acesta e încă un indiciu. Se grăbesc, nu mai au răbdare. Tăvălugul vine, vine.
