duminică, februarie 1, 2026
AcasăȘTIRIBBC News suspendă tăierea locurilor de muncă

BBC News suspendă tăierea locurilor de muncă

Cea mai mare organizație de transmitere a știrilor, BBC News, a anunțat recent că va suspenda tăierea a 450 de locuri de muncă pentru a asigura acoperirea materialelor referitoare la pandemia de Covid-19.

Directorul general al companiei, Tony Hall, a anunțat oficial modificarea: „Suspendăm consultările privind planurile de economisire. Trebuie să mergem mai departe cu munca pe care o faceţi cu adevărat minunat. Nu ar fi potrivit. Nu avem resursa de a merge înainte cu acele planuri în momentul de faţă, aşa că vom reveni la asta cândva. Pentru moment, vrem să ne asigurăm că sunteţi susţinuţi şi că aveţi resursele să faceţi munca pe care voi şi colegii voştri o faceţi uimitor”.

Anunțul vine după ce, în luna ianuarie, oficialii de la BBC News au transmis că se vor tăia circa 450 de posturi, fapt ce ar fi făcut parte din planul de economisire a peste 80 de milioane de lire sterline până în anul 2022.

În prezent, BBC News are peste 6.000 de angajaţi, iar în ceea ce privește bugetul, acesta va fi de aproximativ 480 de milionae de lire sterline pe an, după ce măsurile vor intra în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments