A început școala. Sau a început noul an școlar. Sau putem spune oricum altfel ne mai trece prin minte, că e tot aia.
Despre ce vorbim, la început de an școlar?
Despre doamna Anisie și fertila cultură de perle. Nu trece zi, inclusiv cea de azi, în care să nu mai consemnăm câte un pocinog de-al doamnei. Oricum, cu candoare, doamna Anisie mărturisește că nu pricepe nimic. Nici nu o suspecta cineva că ar pricepe. Iar asta o face demnă membră a Guvernului. Zică ceilalți ce vor zice, domnia sa va zice mai multe și mult mai nostime.
Cioloș, altfel aflat în cârdășia de guvernare, vrea demisia doamnei Anisie. Pe care a avut-o secretar de stat în perioada în care a fost impus ca premier.
Tăriceanu, altfel unul dintre cei care au pus umărul la instalarea acestui guvern, vrea demisia doamnei Anisie.
Pesediștii ies pe rând să ceară demisia doamnei Anisie.
Părinții cer demisia doamnei Anisie.
Elevii vor demisia doamnei Anisie.
Profesorii cer demisia… ați ghicit.
Școlile sunt neschimbate, doar dotate, acum, cu lucioase cuști de pepsiglas. Manualele ori nu există, ori, acolo unde au apărut, te fac să te crucești. Nu depășesc condiția de almanah încropit într-o scurtă permisie de un caporal beat mort.
Programa e bezmetică, adaptată condițiilor, adică se concentrează pe nimic. Obiectivul nu e rigoarea și educația, ci păstrarea impermeabilității pe perioada trecerii gâștei prin apă.
Iohannis știe sigu că cei mici se obișnuiesc cu orice, inclusiv cu lucrurile neplăcute. Așa că să se obișnuiască!
Artiștii învârtelilor au găsit surse chinezești pentru importul de tablete.
Fondul clasei. Bani pentru abonamente la reviste.
Școala online. Educația prin videochat.
Premierul ține un discurs la inaugurarea anului școlar. Vorbește doar despre coronavirus, măști, obligația micuților de a se lăsa dresați. Mai era ceva? Ce mai era… ce mai era… A, da! Succes!
Eminescu nu a avut covid, deci e nestudiabil.
Vorbim. Despre toate astea. Despre valul doi. Despre măști. Nu vorbim despre ziua de mâine. Pentru că e departe și trebuie să avem voie să ajungem la ea. Nu vorbim despre copii și educația lor, despre mințile fragede care acum, nu mâine, au nevoie de hrană, de stimulare, de truda și toate cele care le pot transforma în instrumente de preț. Nu vorbim despre ei, pentru că trebuie ținuți în cuști de pepsiglas. Trebuie protejați de teribila primejdie a apropierii. Trebuie învățați să se supună fără să crâcnească.
E prima zi. Părinți grijulii parchează pe unde le vine, apoi montează măscuțele pe chipurile copiilor, îi introduc în cuștile de plastic și îi pupă. Se asigură că le-au obținut o programare la toaletă, pentru una dintre pauze. De restul se ocupă școala. Statul. ONU. OMS.
E prima zi. De azi începe pregătirea lor pentru viață. Așa arată pregătirea. Nu e greu de dedus cum va arăta viața. Sau ceea ce unii vor numi viață.
