Matinalul difuzat de Antena 1, „Neatza cu Răzvan și Dani”, aniversează toamna aceasta 13 ani de prezență pe post, iar în noul sezon, Florin Ristei va face parte din echipă, potrivit site-ului oficial al postului de televiziune.
Așa cum și-au obișnuit telespectatorii, Răzvan și Dani au transmis live de-a lungul verii din locații încărcate cu atmosfera de vacanță, încercând să ofere tuturor senzația de libertate pentru a nu își începe ziua apăsați de nemulțumirile și îngrijorările provocate de pandemie.
În sezonul marcat de a treisprezecea aniversare a matinalului, echipa se întoarce în platou, dar de această dată studioul va fi în format 360°.
Dani Oțil le-a transmis celor care obișnuiesc de atât de mulți ani să își înceapă ziua urmărindu-i pe el, pe colegul său și pe invitații lor: „ Ne cerem scuze dacă am mai greşit, dar am fost plecaţi multe zile de acasă. Am încercat să facem ceea ce n-au făcut alţii, mai ales într-un an atât de greu. Iată că acum am revenit în platoul de la Neatza, un platou cum nu aţi mai văzut niciodată la un matinal în România!”
Elena Păun, producătoarea matinalului, a spus:
„Ne dorim să identificăm cei mai buni vectori de imagine din domeniile lor şi să aflăm esenţialul de la cei mai buni. Cu noua formulă de prezentatori, dar şi invitaţii zilei, ne propunem să îi aducem telespectatorului o nouă percepţie asupra subiectelor de actualitate!”
Matinalul va aduce pe micile ecrane „experimente sociale, interviuri și live-uri ieșite din comun, lifestyle, modă românească, film și teatru românesc, rubrici de make-up, hairstyle, travel, parenting și healty”.
Dar asta nu e tot!
Adrian Măniuțiu se va implica în rubrica de educație financiară, Corina Stratulat va dezlega tainele numerologiei, Cătălin Anchidin va vorbi despre filme vechi și noi, iar Ellida Toma le va dezvălui telespectatorilor ultimele tendințe în modă.
Antena 1 va difuza matinalul „Neatza cu Răzvan și Dani” în fiecare săptămână, de luni până vineri, de la ora 08.00.

