Rețeaua socială Twitter a hotărât să nu permită niciunuia dintre candidații la președinția Statelor Unite ale Americii să declare „o victorie prematură” și a implementat un algoritm care va marca numaidecât astfel de mesaje venite din partea actualului președinte SUA Donald Trump sau a oponentului său, Joe Biden.
Twitter îi obligă în felul acesta pe amândoi să aștepte un rezultat declarat de autoritățile competente sau de cel puțin „două surse naționale”. Totodată, din data de 20 octombrie, utilizatorii vor primi îndemnul de a cita între ghilimele conținutul preluat din alte postări.
Reprezentanții companiei consideră că în felul acesta vor contribui la încetinirea răspindirii știrilor false.
Mesajele care vor aparține altor conturi decât ale celor doi candidați, dar prin care se va declara victoria înainte de vreme a vreuneia dintre părți, vor fi marcarte. Același lucru se va întâmpla și cu postările al căror conținut „va îndemna la violență sau va face apel la oameni pentru a avea o implicare în rezultatele alegerilor”. Acest mesaj a fost transmis de Vijaya Gadde și Kayvon Beykpour, oficiali ai Twitter.
Gadde și Beykpour au adăugat că din această săptămână, utilizatorii care încalcă politicile social network vor primi avertismente, mai ales dacă transmis „informații derutante despre COVID-19 sau despre integritatea socială”, notează Variety.

