Megan Markle a semnat un contract cu Disney, acesta fiind primul său demers din punct de vedere artistic, după ce ea și soțul său, prințul Harry, Duce de Sussex, au anunțat că renunță la rangul de membri seniori ai Casei Regale Britanice.
Disneynature a anunțat pe Twitter că Ducesa de Sussex a încheiat un parteneriat pentru rolul de narator al documentarului „Elephant”. Premiera documentarului live-action va fi pe Disney + , fiind regizat de Mark Linfield, Vanessa Berlowitz şi Alastair Fothergill.
Astfel, Ducesa Markle revine la cariera sa din industria cinematografică, la care a renunțat atunci când l-a întâlnit pe prințul Harry .În luna ianuarie, Palatul Buckingham a anunţat că Harry şi Meghan vor renunţa la titlurile de „Alteţa Sa Regală“, nu vor mai primi fonduri publice, nu vor mai întreprinde acţiuni în numele Coroanei şi vor înapoia cele 2,4 millioane de lire din bani publici folosite pentru renovarea conacului Frogmore, care va rămâne în continuare reşedinţa cuplului din Marea Britanie.

