AcasăINTERNET & TECHInstagram elimină ordonarea cronologică a haștagurilor

Instagram elimină ordonarea cronologică a haștagurilor

Cum alegerile prezindețiale din Statele Unite ale Americii sunt aproape (3 noiembrie), Instagram, care se află în posesia companiei Facebook Inc, se alătură marilor rețele de socializare și își schimbă politicile pentru „a stopa răspândirea informațiilor false”.

Ultima decizie implică eliminarea temporară a opțiunii „Recent”, care ordona cronologic haștagurile.

Într-un comunicat transmis pe Twitter, reprezentanții au scris: „Facem acest lucru pentru a reduce răspândirea în timp real a conținutului potențial dăunător, care ar putea apărea în jurul alegerilor.”

Această hotărâre a fost luată în urma concluziilor anumitor specialiști, care consideră că o astfel de opțiune nu ar face altceva decât să „răspândească rapid dezinformarea pe platformă”.

Twitter, platforma pe care au transmis acest mesaj, a anunțat că va elimina orice tweet „care solicită oamenilor să intervină în procesul electoral al SUA”.

O regulă asemănătoare eliminării temporare a ordonării cronologice a haștagurilor implementată de Instagram este cea a grupării redistribuirilor prin „citat tweet”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments