Un tribunal districtual din SUA a cerut companiei Alphabet (părintele Google) să dezvăluie o parte dintre declarațiile pe care le va face la jumătatea lunii noiembrie, potrivit declarațiilor judecătorului Amit Mehta.
Pe data de 20 octombrie, Google a întâmpinat o foarte mare problemă, fiind dată în judecată de către Departamentul de Justiție al SUA, care este împotriva monopolului pe care l-au obținut giganții tehnologici și care susține că Google a folosit ilegal un miliard de dolari pentru a își consolida puterea. Compania a negat acuzațiile.
Mehta a solicitat ambelor părți să aducă în fața legii „potențiali martori și probe”. Întrebată despre activitatea verișorului ei în cadrul companiei Google, Mehta a spus: „Vă mărturisesc că nu știu ce face.”
Eforturile presei de a obține date despre această rudă au fost în zadar, întrucât Google a refuzat să îi dezvăluie identitatea și funcția pe care o ocupă.
Mehta a ajuns să ocupe un scaun la Tribunalul de la Washington datorită lui Barack Obama. Guvernul a considerat că aceasta a fost o mișcare bună a fostului președinte, deoarece Mehta „nu este pro-business”.
Este de amintit faptul că legislația americană cere ca un judecător „să se recuze singur în orice procedură, dacă imparțialitatea sa ar putea fi în mod rezonabil pusă la îndoială”.

