A devenit deja ceva obișnuit: seara de sîmbătă le aparține celor de la Te cunosc de undeva.
Așa au stat lucrurile și de această dată, la gala cu numărul opt.
La concurență cu cele două filme de la Pro Tv (Marele zid și Hansel și Gretel: Vânătorii de vrăjitoare) emisiunea Anteni 1 reușește nu doar să se impună, dar și să își depășească propriile recorduri.
La nivel național, Te cunosc de undeva depășește 1,8 milioane de telespectatori, pe publicul urban reușește să treacă pragul milionului, cu 1,01 telespectatori. Romică Țociu și Adriana Trandafir reușesc inclusiv pe publicul comercial să își doboare anteriorul record cu 353.000 de telespectatori și o cotă de piață de 24,3%.
Filmele de la Pro Tv au realizat o audiență de peste 1,2 milioane, pe național, în vreme ce Kanal D a strâns doar 695.000 de telespectatori. Pe urban, cu 638.000 de telespectatori, Pro Tv a fost cu mult în urma Antenei 1. Kanal D a înregistrat doar 272.000 de telespectatori.
Pe publicul comercial audiența Antena 1 a fost de aproape patru ori mai mare decât a Kanal D, care a avut doar 89.000 de telespectatori. Filmele de la Pro Tv au adunat 324.000.
Share %
20:00 – 23:05
| Post | Național | Urban | Comercial |
| Antena 1 | 24 | 25,2 | 24,3 |
| Pro TV | 16,5 | 15,8 | 22,3 |
| Kanal D | 9,2 | 6,8 | 6,2 |
Sursa: Kantar Media Audiences”, Copyright: ARMADATA S.R.L. – date prelucrate de monitormedia.ro

