AcasăINTERNET & TECHContul New York Post, deblocat de Twitter

Contul New York Post, deblocat de Twitter

Contul de Twitter al publicației New York Post a fost blocat din cauza politicilor rețelei sociale care nu permiteau răspândirea unei povești despre impilicarea lui Hunter Biden într-un caz de trafic de influență, dar după 16 zile, vineri, contul a fost deblocat.

Reprezentanții New York Post au declarat că Twitter le-a ținut contul „ostatic”.

Tulburarea provocată de articolul care conținea emailuri incriminatorii pentru fiul lui Joe Biden a fost amplificată de hotărârea Twitter de a stopa răspândirea poveștii, compania invocând politica sa referitoare la „materialele piratate”. Această decizie a stârnit furia republicanilor.

Pe data de 30 octombrie, rețeaua socială a realizat o revizuire a politicilor. Twitter Safety a transmis următorul mesaj: „Celor de la New York Post nu le vom mai restricționa contul în conformitate cu politicile anterioare și de acum vor putea să trimită din nou tweet-uri.”

Reprezentanții companiei au declarat: „Politicile noastre sunt documente vii. Suntem dispuși să le actualizăm și să le ajustăm atunci când întâlnim noi scenarii sau primim feedback important din partea publicului.”

Jim Kennedy, șeful departamentului comunicare din cadrul News Corp a spus că ridicarea restricției de vineri este „un moment important pentru jurnalism și pentru libertatea presei”.

Kennedy a adăugat: „Nu există nicio dovadă că documentele nu sunt autentice, iar blocarea New York Post a fost semnificativă într-un moment critic din acest sezon electoral. De asemenea, a avut un impact comercial negativ. (…) Alexander Hamilton, fondatorul ziarului, are în această seară un zâmbet larg și un sentiment de mândrie.”

În acest context, Secțiunea 230 a fost din nou asaltată de republicani, o dovadă fiind felul în care senatorul Ted Cruz l-a apostrofat pe CEO-ul Twitter, Jack Dorsey: „Cine naiba te-a ales și te-a pus în fruntea a ceea ce mass-media are voie să raporteze și a ceea ce poporul american are voie să audă?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments