Antena 1 va difuza astă seară, de la ora 20.30, o nouă ediție a emisiunii concurs XFactor, iar una dintre concurentele care vor încerca să îi convingă pe jurați este Katarina Dyer, fiica lui Andrei Gheorghe.
Deși și-a pierdut ambii părinți în ultimii doi ani, încă își găsește puterea să zâmbească: „Mama și tatăl meu s-au combinat atât de perfect, n-am mai văzut la doi oameni o asemenea energie!” a spus Katarina.
„Nimic nu s-ar putea compara cu sentimentul acela. Mama era foarte mult pe partea emoțională și Andrei era foarte amuzant, degajat, era într-un fel ce voiam și eu să fiu!”
Katrina le-a vorbit juraților despre cum arătau majoritatea zilelor din viața ei în perioada când părinții ei trăiau: “Eram o casă foarte energică, tot timpul se dădeau petreceri, veneau prieteni de-ai lui pictori, scriitori, a fost super plin de viață până în ultimul moment. Ce s-a întâmplat a fost spontan, așa cred că a vrut el.”
Dacă va reuși sau nu să îi convingă pe jurați, telespectatorii vor putea afla diseară, de la 20.30, la Antena 1.

