AcasăINTERNET & TECHChina propune un sistem global de monitorizare

China propune un sistem global de monitorizare

În cadrul summitului virtual G20 de sâmbătă seara, președintele Chinei, Xi Jinping, a propus introducerea unui sistem global de coduri QR prin care să se poată centraliza și monitoriza certificatele de sănătate ale persoanelor care călătoresc.

Agenția de știri de stat Xinhua a transmis o parte din declarația lui Xi: „Sperăm că mai multe țări se vor alătura acestui mecanism. Trebuie să standardizăm în continuare politicile și să stabilim căi rapide pentru a facilita fluxul de oameni.”

Codurile QR, care în China pot fi scanate și citite de smartphone-uri, reprezintă una dintre modalitățile prin care președintele a ales să combată pandemia. În ceea ce privește problema vaccinului, Xi Jinping a specificat că „este dispus să împartă producția țării sale cu restul lumii”.

Deocamdată nu se știe dacă alte țări vor dori să implementeze acest sistem prin care oamenii ar putea fi monitorizați. În acest moment, în întreaga lume, cei care sunt nevoiți să călătorească în afara granițelor întâmpină dificultăți din cauza regulilor fiecărei țări cu privire la carantinare.

Deși China se poate lăuda cu faptul că a stopat răspândirea virusului Covid-19 pe plan intern și că nu a mai fost nevoită să implementeze restricții de călătorie pe teritoriul țării, codurile QR sunt obligatorii încă din luna februarie. Prin acestea, oamenii demonstrează că sunt sănătoși, prezentând un cod QR verde, dar dacă rezultatul scanării este galben sau roșu, înseamnă că persoana respectivă trebuie carantinată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments