sâmbătă, ianuarie 31, 2026
AcasăȘTIRIStart teledonului unic organizat de Antena Group. Iată ce vedete ce participă

Start teledonului unic organizat de Antena Group. Iată ce vedete ce participă

Cele cinci canale ale grupului Intact: Antena 1, Antena 3, Antena Stars, Happy Channel și ZU TV au dat startul astăzi, începând cu ora 13:00, teledonului organziat pentru susținerea luptei medicilor împotriva crizei de coronavirus.

Loredana, Delia, Dorian Popa, Dan Capatos, Simona Gherghe, Gina Pistol, Andreea Bălan sunt printre numele care participă la teledonul organizat. Vfiecare vedetă răspunde de acasă la telefoane, timp de patru ore, astfel contribuind la strângerea de fonduri care să vină în sprijinul oamenilor afectați de Covid -19.

În platou se află doarr gazdele: Dan Negru, Alessandra Stoicescu, Mihai Morar şi Mihai Gâdea. Aceștia comunică prin ecranele gigantice 360 cu vedetele care preiau apelurile de la oameni. „Scopul teledonului este să ofere cât mai multe stații ATI și/sau ventilatoare Spitalelor de Boli Infecțioase, Spitalelor Județene și Municipale, Secțiilor Neonatologie”, transmit reprezentanții Intact.

Geamănu, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea, Cãtãlin Scărlătescu, Dani Oţil, Dan Capatos, Liviu Vârciu, Cristi Iacob, Rãzvan Fodor, Speak, Oase, Florin Ristei, Mihaela Cãlin, Vali Butnaru, Cosmin Seleşi, Andrei Ştefănescu, Şerban Copoţ, Dan Badea, Aurelian Temişan, Cristian Brancu, Cris şi Vlad, Nicolai Tand, Alex Velea şi Mario Fresh, Gabriela Cristea, Florentina Fântânaru, Sabina Iosub, Mircea Badea, Adi Ursu sau Radu Tudor sunt alte nume sonore implicate în acest amplu proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments