AcasăȘTIRICreativitatea, leacul băbesc împotriva restricțiilor

Creativitatea, leacul băbesc împotriva restricțiilor

Atâta vreme cât sunt interpretabile, iar cei care se confruntă cu ele sunt îndeajuns de isteți încât să născocească scuze, necesități și urgențe, restricțiile impuse în contextul pandemiei pot fi evitate – aceasta este lecția pe care o oferă semenilor polonezul Tomasz Fornalski, proprietarul patinoarului Lodogryf din orașul Szczecin.

Planul lui Fornalski a adus voia bună în rândul celor care, până de curând, erau supărați din cauză că, pe timp de iarnă, le este interzisă una dintre activitățile care îi bucura an de an.

Tomasz a transformat centrul patinoarului în florărie, totul fiind în perfectă legalitate și obligând totodată doritorii să traverseze gheața pentru a ajunge la trandafirii, crinii și restul florilor care așteaptă să fie cumpărate.

Drumul de pe trotuar și până la gălețile cu flori este echivalentul mersului printre rafturi, doar că, în funcție de dorința cumpărătorului, poate fi mult mai palpitant.

Fornalski a declarat: „Puteți să săriți, să vă târâți sau să mergeți în patru labe…” Oamenii pot, de asemenea, să nu poarte patine. Pe patinoarul Lodogryf, oamenii se pot simți liberi.

Inventivitatea proprietarului a stârnit furia autorităților, care au ținut să apară numaidecât la postul de televiziune TVN:

„I-am comunicat proprietarului să oprească activitatea, iar această decizie trebuie executată imediat”, a spus cu hotărâre Malgorzata Kaplan, purtătoare de cuvânt a serviciilor sanitare din Szczecin.

Totuși, Tomasz Fornalski nu s-a alarmat: „Până când vom primi decizia administrativă de a ne opri serviciul, vom continua să funcționăm.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments