AcasăȘTIRIPaula Chirilă, parte din echipa Xtra Night Show

Paula Chirilă, parte din echipa Xtra Night Show

Emisiunea „Xtra Night Show”, ai cărei moderatori sunt Dan Capatos și Cătălin Bordea, vine cu două noutăți. Prima este aceea că emisiunea va fi, de acum, difuzată pe Antena Stars. Cea de a doua este că,în acest al douăzeci și șaptelea sezon, li s-a alăturat actrița Paula Chirilă.

Motivul pentru care Paula Chirilă a fost invitată să facă parte din echipă a fost implicarea ei în câteva dintre edițiile sezonului trecut, în care s-a remarcat prin prezență de spirit și carismă: „Am avut o chimie extraordinară cu colegii”, a mărturisit actrița.

„ Îl admir foarte mult pe Dan, este un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, nu ai niciodată ocazia să îl prinzi descoperit. Cătălin, un tip mereu cu glumele la el, un stand-up comediant de succes şi cumva sper ca energia mea să completeze atmosfera din platou”, a dezvăluit Paula Chirilă.

Din câte se pare, dorința telespectatorilor de a o vedea lângă cei doi prezentatori a fost unul dintre factorii care au determinat-o să accepte propunerea de a fi parte din echipa emisiunii:

„După prima emisie am primit semnale foarte bune de la telespectatori, cărora le era dor de spiritul Xtra Night Show şi sunt extrem de fericită că fac şi eu parte din el, că scriu şi eu cu o peniţă micuţă la istoria acestei emisiuni, ajunsă la deja la sezonul cu numărul 27, una dintre cele mai longevive emisiuni din spaţiul tv de la noi.”

Emisiunea Xtra Night Show este difuzată de către postul de televiziune Antena Stars, de luni până vineri, de la ora 20.30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments