Aplicația video TikTok care, în ciuda ordinelor lui Donald Trump și a nemulțumirilor raportate de Departamentul Comerțului, încă se află în posesia companiei chineze ByteDance, a implementat o nouă măsură, prin care utilizatorii în vârstă de 16 și 17 ani vor avea aceleași restricții precum cei cu vârste cuprinse între 13 și 15.
Măsura aceasta implică restricționarea secțiunii de comentarii pentru respectivii utilizatori, considerându-se că astfel poate fi evitată interacțiunea cu utilizatorii dăunători.
Cei între 13 și 17 ani se vor afla în imposibilitatea de a participa la un „duet”, funcție prin care se înțelege interacțiunea în timp real cu un alt utilizator.
Totuși, noua politică a aplicației TikTok poate fi „încălcată”, întrucât utilizatorii care declară că au 16 sau 17 ani pot foarte ușor să dezactiveze opțiunea prin care le sunt interzise comentariile și funcțiile precum „duet”. Selectarea opțiunii „privat” va restricționa accesul pe conturi, acestea putând fi urmărite doar de către cei care se regăsesc în lista de prieteni.
Alexandra Evans, șefa Diviziei Europene pentru Siguranța Copiilor a TikTok, a declarat, potrivit The Guardian: „Schimbările anunțate astăzi marchează următorul pas în misiunea noastră de a ne asigura că TikTok este o platformă sigură pentru toți utilizatorii noștri.”
Evans a adăugat: „Acestea se bazează pe modificările anterioare pe care le-am făcut pentru a promova siguranța minorilor, inclusiv restricționarea mesajelor directe și a transmisiilor live pentru utilizatorii cu vârste de 16 ani sau peste 16.”
Evans a explicat care poate fi implicarea părinților: „Părinții și tutorii vor putea să stabilească marje de protecție pentru conturile TikTok ale adolescenților prin intermediul funcției de asociere familială.”
Cei numiți „influensări” ar putea avea de suferit din această cauză, dat fiind faptul că mulți dintre ei sunt minori, precum este Charli D`Amelio, care are peste o sută de milioane de urmăritori și doar 16 ani.

