Gigantul Amazon.com Inc este subiectul unei investigații inițiate de către Connecticut, care a semnalat practici anticoncurențiale din partea companiei lui Jeff Bezos.
Platforma Amazon destinată comerțului electronic este pusă sub acuzare atât de către procurorii generali ai statelor New York, California și Washington, cât și de Comisia Federală pentru Comerț.
Activitatea de vânzare a cărților este mărul discordiei.
Procurorul general William Tong a declarat pentru Reuters: „Connecticut are o anchetă antitrust activă asupra Amazon în ceea ce privește termenii potențial anticoncurențiali în acordurile lor de distribuire a cărților electronice cu anumiți editori.”
Această investigație se adaugă unei serii lungi de investigații deschise cu precădere în 2020 împotriva companiilor gigant, care au atras atenția autorităților de reglementare din întreaga lume din cauza eforturilor disperate de consolidare a monopolului.
Procurorul general Tong a declarat că „monitorizează agresiv” activitatea giganților și a dezvăluit că s-a aflat și în spatele proceselor deschise companiei din Cupertino, Apple, cât și unor editori de cărți electronice care doreau să îngroape concurența.
Pe piața cărților electronice, compania Amazon – care nu a făcut nicio declarație referitoare la acuzațiile din ultimele săptămâni, printre care se numără și cele iscate de interzicerea unei cărți – este cel mai mare furnizor, deasupra unor alte companii care ocupă locuri înalte în top, precum Barnes&Noble, Apple și Google Alphabet.
În luna octombrie a anului care tocmai s-a încheiat, Comitetul Judiciar al Camerei Reprezentanților din Statele Unite ale Americii a propus ca Amazon să fie sancționat cu interzicerea participării pe piața online.
Demersul Comitetului nu a fost dus la bun sfârșit din cauză că Amazon a găsit un argument care părea să fie în folosul altora: „(intervențiile) vor ucide comercianții cu amănuntul independenți și vor pedepsi consumatorii prin forțarea întreprinderilor mici din magazinele online populare, creșterea prețurilor și reducerea alegerii consumatorilor”.

