Twitter pare să se fi specializat în suspendarea conturilor, de această dată îndreptându-și atenția către contul unei companii și nu al unei persoane, ascunzând profilul dedicat vaccinului Sputnik V în spatele unei pânze încețoșate pe care utilizatorii, totuși, o pot îndepărta prin atingerea butonului „da, vezi profil”.
Suspendarea nu a durat multă vreme, motivele nefiind deocamdată cunoscute. Cert este că Fondul Suveran Rus (RDIF) așteaptă lămuriri în această privință:
„Contul Sputnik V @sputnikvaccine a fost restricționat. Căutăm să stabilim motivele pentru această decizie”, au declarat reprezentanții Fondului printr-un comunicat. Primul satelit trimis în spațiu de către URSS, în anul 1957, a fost sursa de inspirația pentru denumirea vaccinului.
Deși vaccinul Pfizer a înregistrat într-un timp relativ scurt o foarte mare popularitate, „Sputnik V” a fost primul vaccin din lume omologat împotriva noului coronavirus. Această mișcare a Rusiei a fost considerată prematură la nivel mondial, specialiștii susținând că vaccinul a fost aprobat fără a trece de testele din faza a treia și „de publicarea rezultatelor științifice”.

