Jurnalul este unul dintre puținele ziare de la noi care continuă să apară și în ediție tipărită. De-a lungul anilor, anchetele, reportajele, întregul său conținut publicistic au ajuns sub ochii multor milioane de români. Colecția “Biblioteca pentru toți”, un proiect ambițios, marca Jurnalul, a readus cartea românească în bibliotecile românilor.
De mâine, Jurnalul apare într-o nouă formă, tipărită. Jurnalul mizează, pe mai departe, pe cuvântul tipărit, pe contactul direct, nemijlocit cu cititorul.
Jurnalul devine, din 25 ianuarie, primul ziar exclusiv de investigații jurnalistice și reportaje.
Vețți putea regăsi în paginile Jurnalului cele mai bune anchete, analize, predicții, soluții la problemele de zi cu zi și foarte multe informații în premieră. Profesioniștii Jurnalului vor aduce în fața cititorilor și opinie publice o serie de articole unice și dezvăluiri, analize și reportaje de calitate.
Comunicatul echipei care, astfel, mizează pe jurnalismul adevărat, de școală veche, promite:
O facem într-o nouă formă: Jurnalul va fi singurul ziar vertical care se va citi pe orizontală, dar cu mai multe informații de interes pentru toți cititorii și cu subiecte în exclusivitate. Noul format este mai ușor de citit, mai aproape de cei care își doresc informații de cea mai bună calitate, articole care scot la lumină adevăruri ascunse și arată cum este România reală.
Împreună cu Jurnalul, veți putea cumpăra și de acum înainte, cele mai interesante cărți ale momentului, pentru că vrem să aducem literatura de bună calitate mai aproape de cititorii ziarului.
Vom face auzită vocea cetățeanului și vom răspunde, în același timp, nevoii tuturor de a descoperi lucrurile neștiute.
În condițiile în care presa, nu doar la noi, duce o veritabilă bătălie pentru supraviețuire, căutând formule tehnologice cât mai actuale pentru a rămâne relevante, Jurnalul își însoțește aceste eforturi de redescoperirea gazetăriei tradiționale, de reiterarea legăturii directe cu cititorul, prin ediții tipărite. E un demers care trebuie salutat!

