După un an de pauză, Dan Negru readuce la Antena 1 emisiunea „Next Star”. În cadrul emisiunii, copiii cu diferite talente au șansa să se afirme pe dinaintea juraților Loredana Groza, Ștefan Bănică jr. și Dorian Popa.
Desfășurarea emisiunii a fost suspendată vreme de un an din cauza pandemiei. Pe data de 16 martie 2020 echipele de filmare ale postului de televiziune Antena 1 au fost obligate să suspende filmările pentru „Next Star”, dar și pentru „Chefi la cuțite” și „Sacrificiul”.
În cadrul emisiunii moderate de Dan Capatos, „Xtra Night Show”, cântărețul Șerban Copoț, co-prezentatorul „Next Star” a declarat: „Începem de luni și mă bucur foarte tare! Am filmat cinci ediții sau șase și rămăsesem cu sezonul neîncheiat. S-a difuzat o singură ediție și abia aștept să mă reîntâlnesc cu Loredana, cu Dorian Popa, cu Dan cel mai Negru.”
Filmările pentru noul sezon „Next Star” încep astăzi, iar edițiile vor fi difuzate în curând de către postul de televiziune Antena 1.

