Cei de la Facebook au decis să introducă o nouă funcție în aplicație: domolitorul! Mai mulți utilizatori au primit deja notificări prin care sunt anunțați că e cazul să o lase mai domol. Adică să reducă frecvența postărilor, reacțiilor etc. Și mai simplu spus, să reducă interacțiunea cu platforma de socializare.
Nu știu dacă și cum argumentează cei de la Facebook introducerea noii restricții, dar exista o mai veche discuție legată de timpul prea mare pe care unii utilizatori l-ar petrece pe platformele de socializare. Fenomenul e real și îngrijorarea e legitimă. Tot mai mulți sunt cei la care întreaga existență e filtrată prin ecranul telefonului, e un soi de păguboasă dependență care pare să scape oricărui control.
Pe stradă, în prăvălii, la semafor, ba și la volan ochii nu se dezlipesc de ecranul telefonului, degetele vântură grăbite prin mormanul de nimicuri care este social media. Țicneala restricțiilor aduse de marea pandemoaie a amplificat lucrurile. Tot mai mulți dintre semeni par a fi stăpâniți de un fel de sindrom Facebook Tourette; se postează compulsiv, orice glumiță, orice nărozie, nimic nu mai este filtrat. Ai sau nu ceva de spus, comentezi, fie și inserând un emoticon sau o poză “sugestivă”, totul a devenit o colosală competiție a irelevanței. Nu mai comunicăm unii cu alții, pentru că, am descoperit, nu avem ce ne spune. Și atunci apare soiul acesta de non-comunicare cu toată lumea și cu nimeni, e doar o bifare lipsită de substanță și de sens a prezenței noastre online.
S-a discutat despre posibile soluții pentru nebunia asta despre care pomeneam. Și e foarte posibil ca asta să fie soluția pe care au găsit-o cei de la Facebook. Lăudabilă inițiativă, ar trebui să spunem, nu? Deloc. Și iată de ce.
Mult prea des bulibașele internetului și-au atribuit dreptul de a decide ce ne este și ce nu îngăduit. Țucărbergii decid ce e îngăduit și ce nu, ce poate merita ștampila de “adevărat” și ce ba, ce avem voie să spunem, să gîndim, cine are voie să vorbească și cine nu. Lucrurile au ajuns mult, mult prea departe. Și s-a întîmplat așa tocmai din cauza dependenței pe care mulți dintre noi au dobândit-o. Dependența de păcătoasele astea de “platforme de socializare” ne-a transformat din indivizi în masă gelatinoasă, din conștiințe în murmur lipsit de semnificație. Am devenit bunuri intrate în gestiunea unui Zuckerberg sau a altora ca ei. Am acceptat toate mizeriile pentru a ne păstra dreptul de a mai pune o poză cu mâțe, de a mai posta un banc tâmpit. Sigur că existau alternative, dar le-am ignorat pentru că nu ne garantau uriașa audiență pe care ne-o promit țucărbergii. Audiență la care oricum n-avem acces, pentru că nu algoritmul se îngrijește de asta.
Așa am ajuns aici. În postura în care Facebook ne urechează, ne pune la colț sau ne trimite la domolit, ca pe copiii nărozi. Protestăm. Oho, ce mai protestăm. Dar o facem tot pe Facebook, nu părăsim incinta. Ne nemulțumește porția care ni se împarte, dar o acceptăm și o înghițim nemestecată. Ca să pisici, selfie nătânge și nimic.
Sigur că Zuckerberg o să decidă el care e rația de libertate de exprimare la care avem dreptul. Pentru că poate. Nimic nu ne împiedică să-l dăm dracului și să ieșim din coșmelia lui. Sigur că sunt unii care decid când și cât avem voie să respirăm, când avem voie să ieșim din casă. Pentru că acceptăm. Am devenit bunuri de inventar. Și gestiunea înseamnă mare bătaie de cap.
